Peste 160 de elevi participanți și premiați la olimpiadele naționale și internaționale s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2018. Cel mai mare număr de candidați olimpici a fost înregistrat la Facultatea de Matematică și Informatică, unde numărul lor a ajuns la 103. Dintre aceștia, 19 au fost admiși fără concurs, ca urmare a premiilor şi a menţiunilor obținute la etapele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor la care au participat.

Peste 9.700 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile la zi și la distanță în primele 4 zile ale sesiunii de Admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Cea mai căutată facultate a fost Facultatea de Matematică şi Informatică, unde au fost depuse 1.922 de dosare pentru studiile de licenţă cu frecvenţă, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – cu 1.569 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – cu 1.012 dosare depuse, Facultatea de Litere, care a avut 762 de candidaţi în primele 4 zile de înscriere, respectiv Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, unde au fost depuse 740 de dosare.

Centrul de Carieră al Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu BCR, organizează Școală de vară „Școala de bani” centrată pe ce înseamna banii (cum se fac, cum se cheltuie, cum se înmulțesc etc). Școala de vară va avea loc în perioada 9 – 11 iulie 2018, la centrul Arcalia al UBB. Evenimentul va aduce împreună traineri interni BCR și psihologi de la Centrul de Carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri. În cadrul evenimentului vor avea loc jocuri și exerciții de autocunoaștere, activități practice, vizite în companii mari și mici și discuții cu antreprenori de succes.

Te gândești să faci ceva extra, pe lângă cursuri și învățat toată ziua? O activitate extracuriculară perfectă pentru orice student este înscrierea într-o organizație studențească. Articolul de față îți propune să îți prezinte câteva opțiuni dacă ești student UBB:

Echipa de volei masculin a Universității Babeș-Bolyai a câștigat pentru al doilea an consecutiv, locul I la Campionatul Național Universitar de volei de la Bacău, după ce a învins în finală, într-un meci foarte disputat, echipa Universității „Ovidius” din Constanța.

Universitatea Babes-Bolyai a participat la cea de-a 10-cea ediție a Expoziției europeane de creativitate și inovare, precum și la conferinţa internaţională de Cercetări Inovative – ICIR 2018 de la Iași. Asociat evenimentului EUROINVENT s-a desfășurat și Salonul de carte tehnico-ştiinţifică, artistică şi literară, Expoziţia europeană de arte vizuale, precum şi alte workshopuri sau dezbateri.

Universitatea Babeș-Bolyai ocupă prima poziție din România în clasamentul global al universităţilor (CWUR World University Rankings), dat publicităţii luni, 28 mai 2018, de Center for World University Rankings (CWUR). Conform clasamentului general, UBB se situează pe poziţia 802 între cele 18.000 de universităţi din întreaga lume analizate şi ierarhizate de CWUR pe baza indicatorilor referitori la calitatea procesului educaţional, inserţia absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă, rezultatele activităţii de cercetare, calitatea, numărul şi impactul publicaţiilor ştiinţifice.


 

Centrul pentru ierarhizarea globală a universităților (CWUR) este o importantă organizație consultativă în domeniul educației universitare, ale cărei clasamente sunt recunoscute pentru gradul ridicat de obiectivitate, transparență și consistență. „Faptul că suntem din nou prima universitate din ţară inclusă în clasament, dar mai mult decât atât, faptul că suntem între primele 1000 de universităţi din lume dintr-un total de 18.000 de instituţii academice evaluate dovedeşte încă o dată nivelul ridicat al calităţii actelor de educaţie şi de cercetare de la Universitatea Babeş-Bolyai. Iată că avem din nou confirmarea gradului ridicat de încredere şi performanţă de care se bucură universitatea noastră, care a reuşit din nou să surclaseze universităţi cu bugete considerabil mai mari decât al nostru”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

 

UBB şi-a îmbunătăţit constant poziţia din anul 2015, când a apărut pentru prima dată pe locul 987 la nivel internaţional şi pe poziția secundă la nivel naţional, până în anul 2018, an în care a ajuns pe prima poziţie la nivel național și pe poziția 802 la nivel internațional. Această performanţă vine să confirme rezultatele obţinute recent de UBB în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente (prima din România şi pe poziția 162 din 378 de universități incluse), precum şi în clasamentul Times Higher Education–New Europe (prima în țară și pe locul 17 din 53 de universități incluse în clasament).

 

Citeste si:

---> Premiul „Best Product” din cadrul competitiei Innovation Labs 2018 a fost castigat de echipa WakeZ

---> Business Ladies Club dedică luna mai domnilor organizand Gentlemen In Business

Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 4.958 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.300 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.

Unitatea de cercetare TRANS.SCRIPT. Centrul de Diplomatică și Paleografie Documentară Medievală, o inițiativă a mai multor cadre didactice și cercetători ai Universității Babeș-Bolyai, a fost inaugurată vineri, 30 martie 2018, la Universitatea Babeș-Bolyai.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro