Transportul în comun
Printre cele mai mari argumente pro pe care le-aș putea da acestor mijloace de transport este economia. Costurile unui bilet de transport sunt, de cele mai multe ori, micuțe, comparativ cu un taxi sau o mașină închiriată. Astfel că, dacă ai un buget foarte limitat, asta poate fi opțiunea cea mai bună. Pe de altă parte, însă, există un număr mai mare de riscuri. Printre acestea, pot enumera riscul de a te pierde, riscul de a urca în linia greșită de autobuz, riscul de a fi jefuit în timpul cursei (în special în marile orașe) și așa mai departe. În plus, dacă ai un bagaj ceva mai mare, îți va fi greu să urci și să cobori din autobuz, iar apoi să mai călătorești și pe jos de la stație la destinația finală. Desigur, mai este varianta taxiului, însă și acesta poate să te păcălească în a plăti mai mult dacă își dă seama că nu ești din zonă, fie luând-o pe ruta cea mai lungă pentru a face un kilometraj mai mare, fie cerându-ți direct mai mulți bani decât necesar.
Mașina închiriată
De cealaltă parte a baricadei stă opțiunea de a circula în oraș cu o mașină închiriată. Aceasta îți poate oferi și confort și siguranță, iar spațiul în care să îți pui bagajele poate fi generos. De asemenea, poți opta pentru un GPS sau poți activa GPS-ul de pe telefonul tău, ca să nu riști să te pierzi pe drum. Bineînțeles, această opțiune este ceva mai costisitoare decât transportul în comun, însă nu cu mult. Ba dimpotrivă, dacă ești în vacanță cu un grup de prieteni, costul unei mașini închiriate ar putea fi mai mic decât alte opțiuni, dacă este împărțit între persoanele din mașină. Așadar, poți ieși în avantaj. Totuși, o problemă ce ar putea interveni în această situație este găsirea unui loc de parcare, în special dacă nu stai la un hotel care să îți pună la dispoziție parcarea privată.
Acum că știi câteva dintre lucrurile pro și contra pe care le are fiecare opțiune, tu pe care dintre acestea o vei alege pentru următoarea ta călătorie?
Sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Nu se pot compara beneficiile pe care le ai atunci cand inchiriezi o masina, cum ar fi confortul si flexibilitatea in deplasare, spre deosebire de transportul in comun cu care te poti deplasa doar ziua, doar la ore fixe, doar pe rute prestabilite. Multe plusuri pentru inchirierea unei masini.