EC_Special redeschide scena pentru marile evenimente muzicale ale verii 2021

Scris de  Iun 11, 2021

10 zile cu peste 400 de evenimente, în peste 30 de locații din Cluj-Napoca și Bonțida–EC_Specialeste promisiunea organizatorilor Electric Castle Festival că vara anului 2021 va fimomentul de regăsire a tuturor celor care iubesc muzica live și își doresc să se reconecteze.

 

Castelul Banffy din Bonțida va fi, în mod natural, locul de start al acestui eveniment – experiment programat între 6 și 15 august. Spațiul emblemă pentru întreaga comunitate Electric Castle și cel mai dorit loc de a fi, din nou, împreună, va găzdui show-urile programate în primul weekend. EC_Special va marca și revenirea în Cluj-Napoca a evenimentelor sub marca Electric Castle. Nu mai puțin de 30 de spații din oraș vor găzdui scenele special pregătite, integrând peisajul urban în mixul artistic pregătit.

 

Concerte live cu artiști români și străini, performance, show-uri New Media sau AV sunt parte dintr-un program complex ale cărui detalii vor fi anunțate în perioada următoare. Organizatorii și-au propus să redea atmosfera obișnuită a festivalului, într-o formulă adaptată contextului, care să permită publicului o conexiune în deplină siguranță. Începând cu 10 iunie, publicul va putea cumpăra bilete de pe platforma electriccastle.ro

 

Toate evenimentele din cadrul EC_Special vor avea loc respectând normele pe care autoritățile le vor impune pentru perioada de derulare.

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.