Educatie pentru Viaţă, prin UNICITATE, DEZVOLTARE, PROGRES este misiunea celui mai mare eveniment dedicat educaţiei, Education Days, găzduit de Liceul Waldorf, în 21-22 martie 2015.
RIUF (Romanian International University Fair), cel mai mare târg internațional de universități din țară, revine în Cluj Napoca, pe 17 martie, la Sala Polivalentă. Inițiat și organizat de Grupul EDUCATIVA, RIUF este de 10 ani cel mai mare târg educațional din România și reunește zeci de universități internaționale și mii de tineri români interesați să descopere, într-un singur loc, o oferta educațională completă.
Asociația Tehnică de Formare Profesională “TEACH -ING” este o organizație non-guvernamentală, nonprofit și apolitică. Asociația inspiră prin valorile pe care le împărtășește, prin misiune, viziune și originalitate, adresându-se în special tinerilor ingineri, dar nu numai. Asociația pune la dispoziție o paleta largă de cursuri ce se adresează tuturor doritorilor interesați să se dezvolte atât personal cât și profesional.
Global Village-ul este un eveniment organizat de AIESEC Cluj-Napoca cu ajutorul mai multor membri şi voluntari din diferite țări care participă la proiectele noastre.
Institutul Qvorum contribuie la modernizarea societății românești și la dezvoltarea spiritului de leadership și followership! Aplică și tu la programul Qvorum Young Leaders 2015 realizat în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel si devino un vector al schimbării!
De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.
Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.
Chiar dacă sărbătorile ne bat la ușă și toată lumea se pregătește de Crăciun, noi știm că problemele vieții de student nu dispar pur și simplu.
Așadar, pentru că ne pasă de problemele voastre și vrem să vă ajutăm, vă invităm să ne spuneți ce probleme vă ridică viața de student în Cluj și împreună le vom rezolva.
Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Consiliul Studenților din UBB (CSUBB) și cu Organizația Studenților din UBB (OSUBB) organizează, azi, 8 decembrie 2014, începând cu ora 19:00, în Auditorium Maximum (str. Em. de Martonne, nr.1), un “Concert de colinde şi „corinzi” din Ardeal” susţinut de studenţi ai UBB alături de grupuri de colindători.
”Organizația Studenților pentru Turismul Românesc vă așteaptă să luați parte la cea de-a VIII-a ediție a spectacolului caritabil “Care-i fruntea?” desfășurat în Aula Mare a Facultăţii de Știinţe Economice și Gestiunea Afacerilor din data de 10 decembrie!
Scopul evenimentului este de a promova tradițiile autentice românești prin aducerea în fața publicului a ansamblurilor si interpreților de muzică populară, precum Ansamblul “Mugurelul”, Bogdan Toma, Adriana Hagău, Marinela Baba și Irinel Popa dar și un mic spectacol de colinde și obiceiuri din diferite zone ale țării (Ardeal, Banat, Bucovina), pus în scenă de către voluntarii echipei OST.
Târgul de Crăciun, organizat de Primăriea Cluj-Napoca în Piața Unirii, își va deschide poțile de luni, 1 decembrie 2014 şi până duminică, 21 decembrie 2014.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 208 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 404 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 367 Stiri