Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a semnat un contract pentru 10.000 de pagini ce urmează să fie traduse cu aplicația Xerox Easy Translator (XET). Aceasta este folosită pentru prima oară în România de către o instituție universitară.
Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public au lansat aplicația CTP Cluj. Utilitatea acestei noi aplicații constă în sincronizarea dintre sistemul GPS montat pe flota CTP Cluj și telefoanele smart ale călătorilor, pentru a oferi acestora informații în timp real despre linii, timpi de așteptare și de călătorie și nu în ultimul rând, rute optime.
Prin aplicația Cluj Now, cetățenii și vizitatorii orașului sunt notificați despre evenimentele și lucrările care au loc pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca și care influențează traficul în oraș. De asemenea, prin intermediul acestei aplicații sunt transmise și alte notificări importante de interes public.
Aplicația ShareFood care a apărut din necesitatea de a combate risipa alimentelor a fost oficial lansată. Prin aplicația Share Food cei care doresc vor putea să își doneze mâncarea rămasă, în loc să o arunce.
Risipa alimentară este o realitate demonstrată de cifre şi experimentată de fiecare persoană în parte. Un raport al Uniunii Europene arată că cele mai multe deşeuri alimentare provin din gospodării (53%), la care se adaugă 19% din procesarea alimentelor şi 12% din serviciile alimentare. Chiar dacă România nu deţine date oficiale cu privire la risipa alimentară, nu înseamnă că ea nu există.
Maria Juncu, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Iuliu Haţieganu” Cluj (UMF), îmbină tehnologia şi medicina într-un mod care ar putea ajuta mii de copii. Tânăra, alături de Tobias Schlereth care a terminat Facultatea de Automatizări şi Calculatoare în Germania, lucrează la o aplicaţie care să ajute copiii cu strabism. Potrivit unor statistici, 4-5% din copiii născuţi într-un an suferă de strabism. Aplicaţia se numeşte Smarteye şi ar urma să îi scutească pe părinţi şi pe copiii de lungile vizite în cabinetele medicale.
Trei studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca dezvoltă, în această perioadă, o idee revoluţionară pentru o problemă cu care ne confruntăm mulţi dintre noi: somnul. Mediciniştii Zaki Milhem, Peter Mazalik şi Iulia Mihele, pasionaţi şi de IT, lucrează la o aplicaţie şi un dispozitiv „wareable” care va îmbunătăţi calitatea somnului. Studenţii lucrează în parteneriat cu UMF Cluj.
O echipă de programatori din Cluj-Napoca a dezvoltat o aplicaţie folosită pe laptopurile membrilor Staţiei Spaţiale Internaţionale, care face backup pe mai multe destinaţii, inclusiv în reţea sau în cloud, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Compania clujeanăZetta Cloudanunță lansarea pentru preînregistrare a soluției softwareTrustServista, singura aplicație din lume care poate determina în mod automat nivelul de încredere al știrilor online.
Google anunță că va lansa aplicația YouTube Go, care va permite utilizatorilor săi salvarea clipurilor pentru a le putea viziona și în lipsa unei conexiuni la internet. Creată în special pentru publicul din India, aplicaţia este recomandată pentru folosirea în zone unde accesul la internet nu este posibil în mod permanent, sau vitezele de transfer lasă mult de dorit.
O echipă de liceeni de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucuresti a câştigat locul întâi la competiţia Social Innovation Relay (SIR), cu o aplicaţie smartphone prin care sprijină persoanele care suferă de depresie sau anxietate.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 366 Stiri