Universitatea Babeş-Bolyai a câştigat, la finalul lunii aprilie, Campionatul Naţional Universitar de fotbal, iar în următoarele zile va încerca să obţină un loc cât mai bun la întrecerea continentală. Echipa UBB-ului a ajuns în Croaţia, la Zagreb, acolo unde va avea loc Campionatul European, formaţia pregătită de Septimiu Ormenişan bazându-se pe studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, majoritatea jucători în ligile inferioare din judeţul Cluj. Faţă de echipa care a câştigat finala naţională, 6-0 cu “Lucian Blaga” Sibiu, lipsesc patru jucători importanţi, toţi foşti componenţi ai Universităţii Cluj.
În acord cu cel mai recent clasament, QS Top 200 universități din Țările în Curs de Dezvoltare din Europa și Asia Centrală (EECA), lansat în data de 14 iunie 2016 și realizat de Quacquarelli Symonds (având ca acronim QS), analist global asupra învătământului superior, Universitatea Babeș-Bolyai a reuşit să se claseze pe poziția 36, faţă de locul 41 obținut în 2015.
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2016-2017, un număr de 4.915 locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și peste 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din aceste locuri bugetate 60 sunt locuri speciale pentru candidaţii de etnie rromă.
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, alături de Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai,, în colaborare cu Institutul Român de Știință și Tehnologie și TENSS, organizează conferința „The Finding of the Double Helix by Jim Watson and Francis Crick”.
Centrul pentru Negocieri și Medieri Internaționale și Europene (CNMIE), Institutul de Cercetări Europene (ICE), Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai în parteneriat cu Institutul de Știinte Politice și Relații Internaționale, Ion I.C.Brătianu” și Fundația Universitară a Mării Negre organizează joi, 19 mai 2016, de la ora 10.00, în Aula Facultății de Studii Europene (str. Em. de Martonne, nr.1), dezbaterea cu titlul “România la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană”.
Conform Ranking Web of Universities (Webometrics), un top care analizează peste 20.000 de universități din toată lumea, Universitatea Babeș-Bolyai se situează pe primul loc în România și pe locul 787 în lume.
UBB oferă tinerilor posibilităţi de cazare, în regim hotelier, în căminele studenţeşti ale UBB, în perioada 3-9 august. Astfel, cei interesaţi pot opta pentru una dintre variantele:
Universitatea Babeș-Bolyai și Fundația Culturală TerrAmonia din Alba Iulia vă invită să participați luni, 9 mai 2016, începând cu ora 17.00, la spectacolul omagial „Sufletul Românesc între acum și atunci – Lucian Blaga, liant între cult și tradițional, punte între generații”.
Agenția de Credite și Burse de Studii a lansat programul de burse de cercetare şi formare postuniversitară şi postdoctorală „Vasile Pârvan” la Accademia di Romania din Roma şi „Nicolae Iorga” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneția.
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 27-29 aprilie 2016, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016. Turneul va reuni cele mai bune patru echipe studențești din România – echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, echipa Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, precum și cea a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 208 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 404 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri