Se apropie sesiunea de examene, iar noi căutăm haotic tot soiul de trucuri prin care să devenim inteligenți peste noapte sau modalități prin care să ne sporim creativitatea, să reușim în sfârșit să obținem notele pe care părinții noștri le așteaptă încă de la începutul vieții noastre studențești. Cercetătorii spun că una dintre soluțiile care garantează succes pe plan universitar, note mari și o sesiune ușoară este reprezentată de vise. Dacă visăm, devenim mai creativi și mai intelgienți. Cel puțin așa ne îndeamnă o echipă de cercetători americani care a studiat amănunțit efectele somnului profund asupra sănătății fizice și mentale a omului modern.