În ziua de azi, din ce în ce mai mulți tineri iau în considerare să părăsească hotarele țării în vederea efectuării studiilor în străinătate, pentru ca ulterior să își construiască o carieră și, implicit, să își asigure un trai mai bun decât le oferă situația din România. Însă marea majoritate a tinerilor e descurajată să pășească pe tărâmuri necunoscute, neștiind dacă decizia este cea mai bună, astfel că pentru mulți dintre gândul plecării rămâne la stadiul de dorință.
Fundaţia Transylvania Trust organizează cea de a XIII-a ediţie a BAROCK ---> Zilele Castelului Bánffy de la Bonţida. Cheia longevităţii evenimentului constă în alăturarea unor activităţi şi manifestări care să vină în întâmpinarea unui public eterogen. Faţă de ediţiile precedente, anul acesta vine cu noutatea târgului de carte IDEA, a târgului pentru adopţii de animale, a spectacolelor de teatru şi a picnicului la castel.
Organizaţia caritabilă non-profit Music Camp International, împreună cu Cluburile Rotary Cetățuie, Rotaract Cluj-Napoca și Rotaract Visio au colaborat pentru realizarea unei tabere de muzica pentru copii, în perioada 24-29 August 2014, care se va finaliza cu un concert în data de 29 august, vineri, la Biserica Unitariană, str. 21 Decembrie 1989, nr. 9, Cluj-Napoca la ora 18:00.
Sâmbătă, 30 august 2014, va avea loc la Cluj-Napoca una dintre cele mai interesante conferințe internaționale: „EU 2.0 - Să învăţăm despre UE la Şcoală”, care are ca teme principale utilizarea reţelelor sociale în procesul de predare/ învăţare, utilizarea platformelor online de învăţare în sistemul preuniversitar, rolul universităţilor în promovarea studiilor europene în învăţământul preuniversitar și multe altele.
LINK Group oferă o parte din bursele gratuite persoanelor cu dizabilități datorită cererii ridicate pentru programele de studiu din cadrul său. Scopul acestora este de a oferi persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a obţine cunoştinţe practice din domeniul afacerilor şi al tehnologiilor informaţionale, care să le permită să concureze pe piaţa muncii şi să devină prima alegere a angajatorilor în domenii aflate la mare căutare în mediul de afaceri contemporan.
Clujul va gazdui cea de-a 49-a editie a Universities Power Engineering Conference – UPEC 2014 în septembrie. Este pentru prima oara cand prestigioasa conferinta se organizeaza in Europa de Est. Pe langa importanta in lumea academica si a cercetarii, UPEC va avea o contributie serioasa in promovarea imaginii Clujului si in crearea de noi legaturi intre universitatile si firmele participante.
Departamentul de Inginerie Chimică şi Biotehnologie al Universităţii Cambridge caută cercetători care să se alăture echipei în ianuarie 2015. Instituţia de învăţământ superior pregăteşte un doctor în ciocolată, scrie The Independent.
Studenţii clujeni care au ocupat primele locuri la concursurile UBBots 2014 şi BattleLab Robotica 2014 s-au ales şi cu un cadou inedit: un zbor deasupra Clujului şi a împrejurimilor oraşului, oferit de compania Bosch. Unii studenţi au avut şi posibilitatea să vadă cum e să fii la cârma unui avion de mici dimensiuni.
Anul acesta înscrierea candidaților la concursul de admitere la doctorat se face la Institutul de Studii Doctorale, în zilele lucrătoare (de luni până vineri), între orele 09:00 - 15:00, începând cu 1 septembrie 2014. Ea se încheie în 5 septembrie 2014 la ora 15:00.
European Digital Youth Summit (EDYS) este organizat de Group of the European Youth for Change (GEYC) și Camera Deputaţilor, sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Tema principală a reuniunii este legătura dintre tineri ce folosesc mijloace digitale şi găsirea unui loc de muncă.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 212 Interviu
Sep 11, 2024 298 Campus
Iul 16, 2024 415 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 370 Stiri