Interviu cu echipa EFdeN - despre creativitate, performanta si multe altele

Scris de  Ian 28, 2014

România este reprezentată de echipa EFdeN la Solar Decathlon 2014, aceasta fiind cea mai prestigioasă competiție internațională de arhitectură solară și tehnologie integrate. Echipa EFdeN se prezintă la această competiție cu un proiect extraordinar: au introdus grădina în interiorul casei, în plus au făcut-o și eficientă energetic. Te-am făcut curios/asă?

Depre concept și proiect

 

Scopul consursului presupune proiectarea, construirea, transportul și asamblarea unei locuințe solare eficiente energetic ce va fi expusă la Versailles – Franța, loc unde va primi câte un punctaj pentru toate cele 10 concursuri ale Decathlonului.

Este o experiență multidisciplinară, în cadrul căreia colaborează peste 60 de membri din 10 departamente formate din studenți arhitecți, urbaniști, ingineri și comunicatori. Toți sunt uniți de același țel: să schimbe fața Bucureștiului și imaginea României în lume, prin conștientizarea problemelor de mediu de către publicul larg, dar și încurajarea unui mod de viață sustenabil.

 

Despre dezvoltarea profesională și munca multidisciplinară

Aflăm mai multe despre ce înseamnă să faci parte din acest proiect chiar de la câțiva dintre membri acestuia.

 

Prima persoană cu care vom discuta este Ioana Prodan – Project Manager Assistant. Ioana, tu faci parte din inițatorii proiectului EFdeN, dar ai făcut parte și din echipa PRISPA – proiectul anterior EFdeN. Care au fost motivele pentru care ați vrut să participați încă o dată la Solar Decathlon Europe?

Ioana: În primul rând, pentru că este o experiență foa(aaaa)rte tare de care trebuie să profite cât mai mulți oameni! (afirmă cu mult entuziasm). După ce proiectul PRISPA s-a terminat, am simțit nevoia de a duce mai departe proiectul, pentru a le arăta și altora ce fain e concursul și cât de multe lucruri utile poți învăța aici! Apoi, un astfel de proiect te învăță de cinci ori mai mult decât ceea ce înveți la facultate, nu contează domeniul de studiu. În plus, aici am învățat cum să coordonez o întreagă echipă, lucru care îmi va folosi pe deplin în viitor.

 

Ne povestește despre cum l-a ajutat acest proiect să câștige experiență și cum face față provocărilor ce apar mereu într-o astfel de echipă Ionuț Mirescu, coordonator al departamentului de Electrice:

Ionuț: Am aflat că doar prin muncă şi repetiţie capeţi experienţa pe care o cauţi. Bineînţeles, am aflat că şi nopţile nedormite, cafeaua şi energizantele îşi au rostul lor. Problema e că în facultate porţi un monolog. La EFdeN am aflat că inginerul poate şi trebuie mereu să poarte un dialog. Cu arhitecţii, cu designerii, cu ceilalţi ingineri, cu fetele de la comunicare (zâmbește). Aici, pe lângă plan vin întotdeauna sugestii, întrebări, totul se rezolvă prin nenumărate discuţii. Cred că acesta este şi cel mai interesant aspect al experienţei EFdeN – lucrul în echipă, dialogul permanent între departamente.

 

efden1-1024x682

 

Denisa Jescu, din departamentul de Comunicare, ne oferă câteva informații despre ce înseamnă să ”comunici munca unor arhitecți și ingineri”: 

Denisa: Aici am realizat că ar fi imposibil să reuşim dacă nu lucrăm ca o echipă, dacă nu comunicăm între noi. Asta a adus nou, din acest punct de vedere, proiectul EFdeN pentru mine. Am învăţat să vorbim pe limba unor arhitecţi şi ingineri. Şi i-am învățat și pe ei să vorbească pe limba noastră. E mereu un schimb de cunoştinţe între departamente şi culmea, toţi sunt deschişi către asta! (spune râzând, apoi continuă serioasă)…
E mai mult decât “provocator” să comunici un produs de tipul acesta, care nu are încă o piaţă şi un public bine conturate în România. Comunicăm munca unor arhitecţi şi ingineri. E mai greu decât pare, însă e fascinant. De asemenea, ceva nou şi aş spune inedit pentru mine este să faci comunicare fără bani, fără un buget exorbitant pus la dispoziţie de clientul tău.

 

În final, aflăm câte ceva despre cum funcționează o echipă multidisciplinară, formată dintr-un număr atât de mare de tineri studenți. Ne va lămuri Alexandru Ceaki, membru al departamentului de Structuri: Alex, care este secretul prin care funcționează EFdeN ca un întreg? Și mai ales, cum faci să colaborezi eficient cu celelalte departamente?

Alex: În primul rând, secretul este conlucrarea cu celelalte departamente. Uite, de exemplu, mi-a plăcut atunci când, cu ocazia ultimelor recrutări de noi membri, am făcut schimb de prezentări pe departamente. Am tras bilețele și la final Arhitectura a ajuns să prezinte partea de Instalații sanitare, sau cei de la HVAC au prezentat pentru Comunicare. A fost amuzant și în același timp util. A trebuit să prezint munca altui departament și așa am putut să înțeleg mai bine ce fac exact ceilalți colegi ai mei.

Legat de colaborarea dintre noi, comunicarea între departamente este esențială în EFdeN. Numai printr-o strânsă conlucrare putem face casa asta. Fiecare modificare a proiectului atrage după sine modificarea execuției! (afirmă serios). Prin urmare, trebuie să menținem legătura permanent cu celelalte departamente.

 

Sursa: smartdreamers.com

Sursa foto: plateauteam.com

Ultima modificare Miercuri, 22 Octombrie 2014 13:20
Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook