Universitatea Babeș-Bolyai, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, organizează vineri, 11 octombrie 2019, ora 18.00, în foaierul Casei Universitarilor expoziția de pictură „Oglindiri”, semnată de către artistul buzoian Emil Ciubotaru. Este cea de a șasea prezență a pictorului în peisajul cultural si expozițional al Clujului, după numai doi ani de la prima expoziție care a fost găzduită de către Universitatea Babeș-Bolyai în foaierul ,,Casei Universitarilor’’. Artistul va expune uleiuri pe pânză, lucrări de pictură realizate în tehnica ,,cuțit de paletă’’, tehnica ,,Impasto’’ și tehnică mixtă. Temele predominante ce pot fi admirate în lucrări sunt naturile statice cu flori și peisajele în ale căror nuanțe cromatice se regăsesc toate cele patru anotimpuri.
Galeria de Artă „Paul Sima” a Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, vă invita la un vernisaj de expoziție contemporană, în cadrul Galeriei urmând să fie prezentate o serie de lucrări ce aparţin doctorandului UAD Alexandru Nicoara.
Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură „RE FRESH – PAINTING/ RESEARCH/ CLUJ ”, un prim eveniment din seria pe care le va găzdui Galeria Paul Sima. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 16 noiembrie, ora 18.00, în incinta Galeriei Paul Sima, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (Str. Emmanuel de Martonne, nr.1).