Duminică, 16 septembrie, va avea loc o nouă promenadă elegantă a biciclistelor clujence, cu plecare din Parcul Central începând cu ora 14:00. Sunt invitate să vină pe două roți, în ținute cochete, toate fetele, domnișoarele și doamnele pentru care bicicleta este sau ar putea deveni un mijloc de deplasare cotidiană în oraș.
Începând cu data de 1 octombrie 2018, Compania de Transport Public Cluj-Napoca va majora prețul biletelor și abonamentelor pentru rutele pe care operează. Compania a motivat decizia prin faptul că, de la ultima majorare, au crescut atât veniturile cetățenilor, cât și investițiile în infrastructura serviciului.
Compania Astra Arad a câştigat licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca şi de Compania de Transport Public privind achiziţia de noi tramvaie. Astfel, firma din Arad va furniza municipiului Cluj-Napoca 22 de tramvaie „Imperio“, produse sub licenţă Siemens. Contractul se ridică la suma de 170 de milioane de lei, fără TVA .
La Operă - Piaţa Avram Iancu
Sâmbătă, 1 septembrie 2018, de la ora 20:00: Concertul de deschidere a noii stagiuni
La Operă, concertul care marchează deschiderea unei noi stagiuni a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, s-a transformat într-o tradiție, atât pentru artiștii noștri dornici să revină pe scena teatrului liric după o binemeritată vacanță, cât și pentru publicul clujean, prezent într-un număr impresionant pe parcursul ultimelor trei ediții ale evenimentului, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca.
Într-o perioadă în care industria IT-ului, unul dintre principalele motoare ale economiei românești, încearcă din răsputeri să oprească exodul de creiere din România, un program inițiat la Cluj-Napoca are rezultate uimitoare în lupta de a păstra viitorii specialiști în țara noastră. Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, iar ultimele studii din domeniu arată că printre primii care aleg să părăsească ţara sunt și specialiştii în IT.
Aproape 60% dintre clujeni sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei din România, peste 77% evaluează pozitiv calitatea învăţământului superior românesc, în timp ce 89,4% au o părere bună și foarte bună cu privire la calitatea educației în universitățile clujene, arată un studiu realizat de reprezentanții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Potrivit rezultatelor studiului, majoritatea persoanelor intervievate s-au declarat mulțumite de calitatea mediului (80,4%), calitatea apei, aerului sau a nivelului de curățenie din oraș.
Clujul continuă modernizarea, urmărind creșterea mobilității urbane și a calității spațiului public. Ieri a avut loc o nouă dezbatere în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), la clădirea casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.
Primăria Cluj-Napoca propune modernizarea a patru străzi din zona centrală a orașului: spațiu pietonal (public) generos, piste de biciclete și mai mulți arbori plantați. Tocmai din acest motiv a avut loc o dezbatere deschisă în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). Tema supusă dezbaterii de Primăria Cluj-Napoca a fost reamenajarea străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Pușcariu și Emile Zola.
Blend. Brews and Bites, în parteneriat cu Beerologique și TdC Events, organizează în perioada 13-15 iulie 2018 cea de-a doua ediție a festivalului de bere artizanală, Craft Beer Festival, în parcul Hotel Sport din Cluj-Napoca. Craft Beer Festival este un eveniment dedicat berii artizanale și fabricilor independente din România, aducând la Cluj, în cele 3 zile de festival, peste 22 producători de bere și cidru artizanal, băuturile fiind servite direct de către berari, din standurile amenajate la locația festivalului.
Zeci de amenajări și evenimente vor avea loc în 14-15 iulie pe malurile Someșului, în Parcul Armătura. Someș Delivery 2018 aduce instalații artistice, proiecții de film pe malul apei, concerte și micro-intervenții urbane, ateliere pentru copii și o mulțime de posibilități de a petrece timpul liber în apropierea râului. Weekendul (14-15 iulie) aduce la Cluj zeci de evenimente și noi amenajări pe Someș, în cadrul celei de-a patra ediții Someș Delivery.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 221 Interviu
Sep 11, 2024 319 Campus
Iul 16, 2024 438 Stiri
Iul 08, 2024 344 Stiri
Iul 03, 2024 377 Stiri