Istoria şi minţile…

Istoria a dorit să marcheze diferitele tipuri posibile de forme de guvernământ iar analiştii au avut grijă să umple dicţionarele şi minţile celor doritori de clasificări: democraţia, autocraţia, plu­to­craţia, gerontocraţie, tehnocraţie, teocraţie etc-craţie. Unele dintre acestea s-au re­­găsit în ţări sau feude, iar altele au existat numai în minţile înfierbântate ale celor care cre­deau că „…La început a fost cuvântul … „ este atribut omenesc, nu dumnezeiesc.  

Dorinţa şi nevoia de inovaţie

Actualitatea este ţinta pentru un bombardament vehement şi permanent cu informaţii care poate pune la pământ orice fel de taur uman.

Unii chiar cred că pot domina bombardamentul cu „informaţioni” şi-şi fac iluzii deşarte. Alţii îşi amintesc din copilărie doar că există întotdeauna un bine şi un rău şi atunci informaţia poate fi folosită mai ales pentru a cataloga ce e bine şi ce e rău. Atâta pot, atâta fac. Nu contează că în min­tea lor imaginile înţepenesc şi capătă doar etichete. Contează că există o reacţie la informaţia primită.

Din viscere, fără cap…

Orice definiţie apare, de regulă, din nevoia de ordine. De regulă zic…

Alte definiţii apar din orgoliul de a face ordine acolo unde nu se poate face ordine sau unde nu este nevoie de ordine. Dacă ne uităm la definiţia inaptocraţiei vom putea găsi diferenţa dar şi o dilemă într-un loc unde ar trebui să fie pace şi certitudine.

Textul impecabil al definiţiei inaptocraţiei se doreşte a împărţi lumea taman în două. Taman în două şi nu altcumva! Adică să-i împartă în capabili şi în incapabili. Apoi de indivizi în stare şi de indivizi care nu sunt în stare.

Mai apoi urmează în firescul definiţiei formarea sau identificarea marelui partid al inapţilor şi incapabililor. Evoluţia istorică potrivit reţetei mai presupune alegerea şi gata!, plăcinta iese ca la carte.

Intrebarea firească pare a fi: cine ar recunoaşte un inapt sau  un incapabil sau cum poate fi recunoscut un inapt sau un incapabil?

Nimeni şi nici cum!

La fel cum nimeni nu recunoaşte că este rău, prost sau urât nimeni nu va recunoaşte că este inapt sau incapabil fiindcă toţi oamenii sunt numai buni, deştepţi, frumoaşi apţi şi capabili. Si apoi, ceilalţi da, dar eu?, eu niciodată!

Eu, doar eu şi numai eu….

De această dată lucrurile sunt ceva mai complicate fiindcă definiţia umblă şi la alte mecanisme şi se bucură de sprijinul unor forţe active care nu pot fi neglijate.

Pentru început este clar: eu, cetăţean, nu sunt nici inapt, nici incapabil. Eu, cetăţean,  mi-s apt şi  capabil şi cel mai corect! Eu, cetăţean, nu greşesc niciodată!

…Si pentru mine este clar: eu, politician, nu sunt nici inapt, nici incapabil. Eu, politician,  mi-s apt şi capabil şi cel mai corect! Eu, politician, nu greşesc niciodată!

Inapţii şi incapabili sunt prezentaţi pe toate posturile de televiziune. Rămâne doar să ne uităm la ei. Rămâne doar să ne saturăm minţile cu numele lor, cu imaginile lor şi mai ales cu etichetele care le sunt atribuite.

…Inapţii şi incapabili m-au ales pe mine, politician. M-au ales pe mine tocmai că eu, politician, sunt apt şi capabil şi ei nu. Rămâne doar să-i mint şi să-i fac să mă mai voteze şi la următoarele alegeri.

Dacă-i adunăm acum pe inapţii şi incapabilii pe care-i văd eu, cetăţean de rând, cu inapţii şi incapabilii pe care-i vezi tu, cetăţean de rând, cu inapţii şi incapabilii pe care-i văd el şi ea, cetăţeni de rând, atunci gata: toţi politicienii sunt inapţii şi incapabilii care musai stau la baza inaptocraţiei.

Ah, am uitat! Si cei dinaintea lor au fost inapţi şi incapabili fiindcă ei au făcut (nu se ştiu cum dar sigur au făcut-o !),  „greaua moştenire”.

Ah, era să uit! Cei care vor veni mâine vor fi cei aduşi de inapţii şi incapabilii de azi.

Si gata!

…Dacă-i adunăm acum pe inapţii şi incapabilii care ne votează pe noi, politicienii de azi, atunci este clar că noi, politicienii, suntem aduşi cu hârzobul din cer şi că noi, numai noi suntem apţi şi capabili.  

Eu, cetăţean de rând, rămân, pe fotoliul din faţa televizorului şi eu, cetăţean de rând, sunt singurul care nu sunt nici inapt şi nici incapabil! Rămân pe fotoliu, mi-e bine, dar numai câtă vreme mă „televizez” ca să nu spun „alcoolizez”!

Când ies pe stradă, eu cetăţean de rând, ies, văd minciuna, furtul, aroganţa pe care statul prin amploiaţii săi o practică în fiecare clipă.

Si atunci aştept cu nerăbdare momentul în care, în fotoliul meu călduţ, voi privi ecranul în faţa căruia mă simt inteligent, frumos, bun, capabil şi apt, voi putea afla despre inapţi şi incapabili şi voi înjura inaptocraţia şi pe comuniştii, pe inaptocraţi şi pe corupţi, pe inaptocraţi şi pe psd-işti, pe inaptocraţi şi pe usl-işti, pe inaptocraţi şi pe pdl-işti!

INAPTOCRAŢIA! Ce definiţie colosală, dom’le, ce definiţie magistrală!

Si totul rămâne la fel şi voi plăti în primul rând factura de cablu fiindcă eu nu vreau să mă implic: eu sunt un apt, eu sunt un capabil, eu nu sunt un inaptocrat! …Eu, politician, aştept viitoarea invitaţie la televiziune şi sunt tot mai convins că eu, politician, conduc inapţii şi incapabilii din această ţară. Fără mine ţara asta ar fi o inaptocraţie!  

INAPTOCRAŢIA! Ce definiţie colosală, dom’le, ce definiţie magistrală!

Sursa foto : stopabortioncensorship.wordpress.com