Totodată, în acest an a crescut și numărul cadrelor didactice evaluate, ajungând la 2136, cu aproape 10% mai mare decât în primul semestru al anului universitar trecut, în timp ce numărul disciplinelor evaluate a crescut cu 18%, ajungând la 3282. Evaluarea cadrelor didactice și a cursurilor de către studenți se înscrie în strategia Universității Babeș-Bolyai de a se adapta permanent atât la cerințele pieței, cât și la cerințele și așteptările studenților, care sunt foarte importante în stabilirea dinamicii cursurilor, a interacțiunii între profesori și studenți, dar și a cursurilor și tehnicilor noi de predare.
Prin intermediul chestionarelor completate online, studenţii s-au pronunţat cu privire la claritatea, noutatea şi calitatea cursurilor, dar şi cu privire la prestaţia profesorilor care le-au predat. Evaluările realizate de către studenți sunt anonime, iar rezultatele lor nu devin vizibile decât după încheierea sesiunilor de examene și restanțe.
Poate te intereseaza si:
---> Participanti din peste 20 de tari la taberele de restaurare a Castelul Banffy
---> Super ghid – cum alegi agentia rent a car potrivita nevoilor tale
Sursa: news.ubbcluj.ro