Studentii cer ca rectorilor universitari sa nu li se mai permita sa candideze la alegerile parlamentare

Scris de 

Reprezentantii studentilor nu vor ca rectorilor universitari sa li se mai permita sa candideze la alegerile parlamentare. Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) cere Guvernului si premierului Dacian Ciolos sa adopte de urgenta masuri care sa reglementeze din nou incompatibilitatea dintre o functie de demnitate publica sau conducere in statul roman sau administratia locala sau intr-un partid politic si o functie de conducere din universitate (rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director al scolii doctorale, director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat sau presedinte al Senatului universitar).

 

Ei cer acest lucru "pentru a evita transformarea institutiilor de invatamant superior in arene care sa serveasca luptelor sau intereselor politice", se arata intr-un comunicat remis, luni, Ziare.com. Studentii amintesc ca Legea Educatiei prevedea, pana in decembrie 2012, ca "persoanele care ocupa o functie de conducere sau de demnitate publica nu pot exercita functia de rector pe perioada indeplinirii mandatului" si ca "functia de rector este incompatibila cu detinerea de functii de conducere in cadrul unui partid politic, pe perioada exercitarii mandatului".

 

ANOSR se plange ca aceste reglementari au fost abrogate, fara ca masura sa fie supusa unei dezbateri publice. Studentii sustin ca politizarea sistemului de invatamant romanesc reprezinta un adevarat atentat la viitorul Romaniei si ca institutiile de educatie trebuie tinute la adapost de influenta politicului.

 

"Nu putem transforma institutiile de invatamant in spatii pentru propaganda politica, in arene unde se rezolva rafuieli politice sau in instrumente de recompensare a loialitatii politice. Scolile si universitatile trebuie sa functioneze pentru elevi si studenti, nu pentru a servi interesele de grup ale unui partid sau om politic", adauga acestia.

 

Sursa: ziare.com

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook