Numar dublu de donatori de sange la Cluj dupa tragedia din Colectiv

Scris de 

Centrul Regional de Transfuzii Cluj a înregistrat un număr dublu de donatori de sânge faţă de o săptămână obişnuită, o parte dintre cei care s-au prezentat pentru a dona spunând că fac acest lucru pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Directorul Centrului Regional de Transfuzii Cluj, Adriana Sime, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au venit foarte mulţi donatori şi o parte dintre ei donează pentru victimele din Bucureşti, dar sunt şi persoane care donează pentru urgenţele medico-chirurgicale şi pentru bolnavii cronici din Cluj.

 

"Din datele noastre, faţă de o zi normală, când aveam circa 65-70 de donatori, luni se înregistrează o dublare a numărului acestora. În cazul în care situaţia o va impune şi vor veni persoane să doneze după ora 13.00, ora de închidere a programului de recoltare, putem prelungi dacă este nevoie. Acţiunea aceasta de solidaritate a clujenilor mi se pare extraordinară şi binevenită, ar fi bine să vină donatori de sânge în mod constant şi regulat", a spus Sime.

 

Dan este student în anul II la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) şi a venit la Centrul Regional de Transfuzii cu trei colegi să doneze sânge pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. "Sunt metalist, sunt alături de cei care au fost în clubul Colectiv la concert şi au acum probleme medicale grave şi sunt internaţi în spitale şi singura modalitate prin care pot să îi ajut, pe lângă a fi sufleteşte alături de ei, este să donez sânge", a spus tânărul.

 

Tot luni, zeci de persoane au donat sânge în cadrul unei acţiuni organizate la Cluj-Napoca de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România, în cadrul programului "O şansă pentru viaţă". "La staţia mobilă amplasată în faţa Sălii Sporturilor au venit persoane care au dorit să doneze sânge şi pentru victimele din Bucureşti, dar şi pentru spitalele din regiune, pentru salvarea pacienţilor supuşi unor intervenţii chirurgicale sau a celor care necesită preparate sanguine", a declarat Oana Martin, reprezentant al Asociaţiei React.

Blood 646x300

 

Sursa: mediafax.ro

Sursa foto: karmasnap.com

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook