În perioada 4 – 8 martie se va desfășura la Cluj campanie de donare de sânge „Motocicliștii chiar donează”. Campania se desfăşoară la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj de pe strada N. Bălcescu, nr. 18. Aceasta face parte dintr-o inițiativă la nivel național aparținând mai multor comunități de motocicliști din România și se dorește a fi o acțiune cu caracter recurent în vederea suplinirii nevoii de sânge, care devine din ce în ce mai acută.

Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Asociația Beard Brothers și Auchan Retail Romania, organizează, în perioada 19-23 noiembrie 2018, cea de-a șasea ediție a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, noi dăm startul!”. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).

Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 14 – 18 mai 2018, campania de donare de sânge „Donăm împreună, Noi dăm startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din cele două universități, dar nu numai lor. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).

Clujenii au răspuns din nou în număr mare apelului lansat de UBB în cadrul campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, UBB dă startul!”, organizate de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Campania va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu. În ceea ce privește organizarea evenimentului din Cluj-Napoca, la realizarea lui au contribuit aproximativ 80 de voluntari activi ai proiectului, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca. Aceștia participă la organizarea campaniilor de donare de sânge, la informarea și educarea populației generale clujene.

Centrul Regional de Transfuzie din Cluj-Napoca se afla intr-o criza de sange. Daca vrei sa faci o fapta buna, Centrul de Transfuzii te asteapta cu bonuri de masa si o zi libera de la servici. În România, donarea de sânge este anonimă, voluntară şi neremunerata, iar aceasta constă în recoltarea de sânge sau componente sanguine de la un donator, indiferent de metodă de recoltare utilizată.

În perioada 8-12 mai, proiectul „Donează sânge! Fii erou!” organizează o nouă campanie de donare de sânge la Cluj-Napoca. Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.

O nouă ediție a campaniei ”Donează sânge! Fii erou!” se desfășoară la Cluj-Napoca, în această saptamana, proiect pentru care s-au mobilizat aproximativ 100 voluntari activi, studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

Prin acțiunea „Donăm împreună, UBB dă startul!” Universitatea Babeș-Bolyai a inclus într-un program mai amplu de donare de sânge, un segment important de donatori: studenții UBB şi ai altor universităţi din Cluj-Napoca.

Universitatea Babeş-Bolyai în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj organizează în perioada 17 – 20 noiembrie 2015 sesiuni de donare de sânge adresate studenţilor şi nu numai.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro