Peste 1.700 de absolvenți de liceu şi peste 680 de absolvenţi de facultate și-au depus dosarele în primele două zile ale celei de-a doua sesiuni de admitere organizate de Universitatea Babeş-Bolyai pentru anul universitar 2019-2020, cifrele fiind mai mari decât cele înregistrate în aceeași perioadă a admiterii de toamnă a anului trecut .
Criza de personal din câmpul muncii are acum o soluție practică și în România dezvoltată pentru studenți – profesori universitari și companii. Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este singurul program care dezvoltă competențe soft necesare în câmpul muncii și care continuă toamna aceasta la Cluj-Napoca cu noi ediții.
Se împlinesc zece ani de când, în fiecare toamnă, filmul românesc își ține spectatorii la cinema o noapte întreagă. Cea de-a 10-a ediție a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie în București și Cluj-Napoca și va aduce peste 35 de filme, unele în avanpremieră națională. În Capitală, filmele vor rula în locații precum Cinema Elvire Popesco, Amfiteatrul TNB, Cinema Muzeul Țăranului - Open Air, J'ai Bistrot, Apollo 111, Pavilion 32 (Goethe Institut), Rezidența Scena9, Fabrica Gastropub. În Cluj, proiecțiile sunt programate la Cinema Victoria.
Ultimele proiecții Movie Nights continuă și la început de toamnă! Evenimentul organizat de Iulius Mall Cluj le propune cinefililor încă două weekend-uri cu proiecții de filme în aer liber, în Iulius Parc. Dacă este vineri, Iulius Mall Cluj te invită la film! Pe 6 septembrie 2019, de la ora 20.30, iubitorii de cinema sunt așteptați să vizioneze drama „Foxtrot”. Pelicula este un vârtej de furie, o poveste puternică despre tinerii soldați, care sunt marcați de experiența războiului și de urmările sale inevitabile.
Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca, cu această ocazie, organizatorii au gândit ceva inedit, astfel, toți cei care vor circula vineri, 6 septembrie 2019, cu mijloacele de transport în comun din municipiu, o vor putea face gratuit dacă citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai. Gratuitatea se aplică pe toată durata zilei și numai călătorilor care citesc o carte tipărită.
Cercetătorii USAMV Cluj-Napoca au dezvoltat o aplicație mobilă gratuită pentru afișarea interactivă a distribuției geografice și a riscului reprezentat de căpușe și alte insecte hematofage. Totodată, utilizatorii sunt informați asupra riscului reprezentat de bolile transmise de astfel de insecte.
Școala informală de IT reunește din nou pasionații de tehnologie în cadrul celui mai interesant și informal eveniment al toamnei, la Cluj-Napoca. Meet the Mentors Day, powered by BRD, va avea loc în data de 7 septembrie, la CBC Bistro, între orele 9:30 - 13:00. Unul dintre aspectele inedite ale evenimentului este faptul că oferă oportunitatea unică celor dornici să urmeze o carieră în industria IT de a-și alege (în cunoștință de cauză) cursul potrivit din oferta Școlii informale de IT.
Începând din luna septembrie vor fi introduse in Cluj-Napoca noi linii ale transportului public în comun. „Împreună cu Compania de Transport Public am decis de a înființa câteva linii noi de transport public în oraș. Prima linie, pe care o vom implementa începând cu data de 9 septembrie, este o linie nouă, care probabil va avea numărul 53, care va veni de la piața agroalimentară IRA din Mărăști, până în Piața Mihai Viteazu pe un traseu alternativ celui existent astăzi.
În weekendul 20-22 septembrie, Startup Weekend Cluj se întoarce cu o nouă inițiativă: Techstars Global Startup Weekend Women Cluj. Evenimentele Techstars Global Startup Weekend Women sunt concepute pentru a conecta femeile antreprenor din toată lumea și pentru a le oferi resursele necesare în construirea unei cariere de succes pe termen lung. Weekend-ul se va concentra pe a oferi posibilitatea femeilor din comunitatea clujeană să își redirecționeze vocile spre inovație.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 208 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri