Momentul absolvirii facultății aduce cu sine și o trezire la realitate. Mult prea bruscă poate. Ne dăm seama că maturitatea nu mai pare atât de îndepărtată, că am crescut mai repede decât ne-am fi dorit și că ideea de a fi adult nu mai pare atât de interesantă cum ni se părea în adolescență. Și după ce ieșim triumfători de la examenul de licență, cu note maxime și fericiți că s-a mai dus o grijă, ne întrebăm naivi și temători: Și acum?