Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe va produce în această vară o comedie originală și foarte actuală, intitulată “MENTORII”. Filmul îl are în rolul principal pe comediantul Cătălin Bordea, singurul artist de stand-up comedy din România al cărui show special a fost difuzat în cinematografe și pe Netflix. Comedia “MENTORII” va ajunge în cinematografele din toată țara la începutul anului 2025.
“Am acceptat provocarea de a juca pentru prima dată un rol principal într-un film de lung metraj. O comedie cu un scenariu foarte bun, am râs mult când l-am citit, așa că m-a convins pe loc să accept provocarea. Nu pot să vă dau mai multe detalii încă, dar la cum arată proiectul și castul filmului, cred că o să vă surprindem tare de tot”, a declarat Cătălin Bordea.
Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. The Pussycat Dolls s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat "React". De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK's Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: "Don't Cha" și "Stickwitu", iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.
În mai puțin de trei zile, porțile regatului UNTOLD se vor deschide, iar fanii unuia dintre cele mai bune festivaluri din lume, vor intra într-o lume plină de magie, culoare și experiențe care le vor depăși toate așteptările. Producția festivalului din acest an va fi una impresionantă, din toate punctele de vedere și va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți. Scena principală va avea peste 1500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri.
UNTOLD și NEVERSEA continuă campania „Romania All Inclusive”. Unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își continuă misiunea de Brand Ambasador al Turismului Românesc și în 2019. Organizatorii celor două festivaluri își doresc să fie în continuare deschizători de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2019.
Fiecare ediție a festivalului UNTOLD a dezvăluit până acum câte un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei. Legenda spune că doar cei care cred în magie văd cu adevărat lumea și îi înțeleg în totalitate misterele. De-a lungul celor 4 ani de UNTOLD, fanii festivalului au parcurs mai multe probe inițiatice la finalul cărora au reușit să privească lumea diferit. Au trăit aventuri fantastice și, fie că au realizat sau nu, fiecare dintre ei a simțit și a trăit magia, în diverse forme. Anul acesta, odată cu aniversarea a 5 ani de UNTOLD, fanii festivalului vor asista la ceva cu adevărat extraordinar - dezvăluirea unui secret bine păstrat, poarta către o lume a cunoașterii nelimitate. Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm.
Campania “Bac de 10” continuă și în acest an! Prin această campanie, aflată deja a la cincea ediție, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA își propun să susțină performanța în educație și să-I premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat. În acest an, cine ia nota 10 la examenul maturității, va primi un abonament gratuit pentru patru zile la ediția aniversară a festivalului UNTOLD.
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA, revine! Campania se dezvoltă de la an la an, atât în privința numărului de donatori în centrele fixe cât și la caravanele mobile BLOOD NETWORK. Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA lansează cea de-a cincea ediție a campaniei de donare de sânge, care a mobilizat mii de oameni din România. În acest an campania începe mai devreme și se desfășoară în perioada 13 mai-29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. Totodată caravana mobilă va fi prezentă în nouă orașe din România.
Începând de azi, oricine caută un loc de cazare pentru perioada festivalului UNTOLD, va găsi cel puțin o opțiune care să îi fie pe plac. Fanii festivalului care nu au reușit încă să-și rezerve un loc de cazare, o pot face direct de pe site-ul UNTOLD, la secțiunea Accommodation. Peste 10.000 de locuri de cazare, dintre care și în căminele studențești din Cluj-Napoca, sunt deja disponibile.
UNTOLD și Asociația Dăruiește Viață au construit primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer. Sunt primele camere sterile construite în Cluj-Napoca, într-o secție de onco-hematologie și acestea vor asigura creșterea ratei de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer tratați în cadrul Spitalului de Pediatrie II. De altfel sunt singurele camere de acest gen din Transilvania. La Spitalul de Copii din Cluj-Napoca sunt tratați anual sute de copii la secția de hemato-oncologie.