Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai va semna un acord de parteneriat cu CIMA – Chartered Institute of Management Accountants, care certifică prima acreditare internațională a studiilor economice de la UBB.

Flaviu Turcu, profesor la catedra de Fizica Biomoleculara a Facultatii de Fizica din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, a fost distins în Statele Unite cu un premiu pentru ştiinţă R&D100, echivalent cu Oscarul.

Universitatea Babeș-Bolyai este clasată prima instituție de învățământ superior din România, prezentă în topul  BRICS & Emerging Economies Rankings 2016, poziţionându-se pe locul 97 conform acestui ranking.  La nivel internaţional, UBB împarte poziția cu National Technical University of Athens (Grecia) și se situează în vecinătatea unor universități din China și India (poziția 95 ambele) și a unor universități din Rusia și Taiwan (poziția 99 ambele).

Rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop a fost decorat de președintele Klaus Johannis cu Ordinul National „Steaua României”  în grad de Cavaler. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii găzduite de Palatul Cotroceni, marți, 1 decembrie 2015, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Universitatea Babeș-Bolyai a primit Diploma de excelență pentru proiectul „Tineri cercetători de succes – dezvoltare profesională în context interdisciplinar şi internaţional”, în cadrul celei de-a III-a ediții a  Galei Premiilor Edumanager.ro Proiecte de referință în Educație 2015, organizată de portalul național edumanager.ro și compania Oameni și Companii (Liderul informației în educație). Manifestarea a avut loc luni 16 noiembrie 2015, la Hotel Crowne Plaza din București.

Universitatea Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, vă invită la deschiderea expoziţiei de pictură „RE FRESH – PAINTING/ RESEARCH/ CLUJ ”, un prim eveniment din seria pe care le va găzdui Galeria Paul Sima. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 16 noiembrie, ora 18.00, în incinta Galeriei Paul Sima, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (Str. Emmanuel de Martonne, nr.1).

În anul 2017 prin lumea întreagă se vor organiza diferite evenimente culturale şi ştiinţifice prin care se va sărbători 500 de ani de la începuturile Reformei religioase. Reţeaua internaţională REFO500, care doreşte să urmărească efectele culturale, sociale, politice, ştiinţifice ale Reformei, a fost iniţiată să fie organizatoarea evenimentelor comemorative cu ocazia serbării celor 500 de ani.

Universitatea Babeș-Bolyai a desfăurat un proiect în parteneriat cu Cluj IT Cluster pentru a le oferi studenților posibilitatea de a face stagiul de practică într-un mediu profesional, în unele dintre cele mai importante companii din industria IT și nu numai. Astfel, în cadrul proiectului POSDRU „Creșterea oportunităților de ocupabilitate prin practică de succes (PRACT-IT)”, realizat de Universitate în parteneriat cu Cluj IT Cluster, 450 de studenți au beneficiat de stagiul de practică de trei săptămâni.

Universitatea Babeş-Bolyai a fost nominalizată, de către Elsevier, la categoria Research Excellence Award, în cadrul Elsevier Scopus Awards România 2015.

Rezultatele și preocupările științifice ale tinerilor cercetători din Universitatea Babeș-Bolyai sunt din nou recunoscute pe plan naţional și internațional. Cercetătorii de la Universitatea Babeş-Bolyai au reuşit să se claseze pe primul loc din ţară ca număr de proiecte câştigate (59), aproape dublu faţă de următorii clasaţi în competiţie, în cadrul competiţiei de proiecte naţionale de cercetare pentru stimularea constituirii de tinere echipe de cercetare independente recent finalizată.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.