Numărăm zilele până la aprinderea luminițelor din Piața Unirii, ce vor da startul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din Cluj Napoca se află anul acesta sub semnul jocului și a veseliei și va fi locul de adunare al întregului familion, începând cu 22 noiembrie.

Facultatea de Matematică și Informatică a UBB a început, din noiembrie 2019, seria de consultații pregătitoare atât la matematică, cât și la informatică, menite să vină în sprijinul liceenilor care vor să dea admitere la Facultatea de Matematică și Informatică sau să participe la ediția din anul 2020 a concursului Mate-Info UBB. Consultațiile sunt gratuite și se desfășoară în clădirea centrală a UBB, conform programului afișat pe pagina facultății (www.cs.ubbcluj.ro).

Eveniment cu o tradiție de 14 ani, anul acesta RIUF revine cu cel mai mare număr de universități din Marea Britanie și Olanda prezente vreodată la un eveniment educațional din România, în ciuda conversațiilor din ultimul timp despre Brexit. Reprezentanții a peste 65 de universități din 10 țări vor interacționa în cadrul evenimentului cu tinerii interesați de studiul în străinătate. Aceștia vor putea cunoaște opțiuni și oportunități de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat) din țări precum Marea Britanie, Germania, Olanda, Elveția, Franța sau România.

Criza de personal din câmpul muncii are acum o soluție practică și în România dezvoltată pentru studenți – profesori universitari și companii. Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este singurul program care dezvoltă competențe soft necesare în câmpul muncii și care continuă toamna aceasta la Cluj-Napoca cu noi ediții.

Se împlinesc zece ani de când, în fiecare toamnă, filmul românesc își ține spectatorii la cinema o noapte întreagă. Cea de-a 10-a ediție a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe 20 septembrie în București și Cluj-Napoca și va aduce peste 35 de filme, unele în avanpremieră națională. În Capitală, filmele vor rula în locații precum Cinema Elvire Popesco, Amfiteatrul TNB, Cinema Muzeul Țăranului - Open Air, J'ai Bistrot, Apollo 111, Pavilion 32 (Goethe Institut), Rezidența Scena9, Fabrica Gastropub. În Cluj, proiecțiile sunt programate la Cinema Victoria.

Ultimele proiecții Movie Nights continuă și la început de toamnă! Evenimentul organizat de Iulius Mall Cluj le propune cinefililor încă două weekend-uri cu proiecții de filme în aer liber, în Iulius Parc. Dacă este vineri, Iulius Mall Cluj te invită la film! Pe 6 septembrie 2019, de la ora 20.30, iubitorii de cinema sunt așteptați să vizioneze drama „Foxtrot”. Pelicula este un vârtej de furie, o poveste puternică despre tinerii soldați, care sunt marcați de experiența războiului și de urmările sale inevitabile.

Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca, cu această ocazie, organizatorii au gândit ceva inedit, astfel, toți cei care vor circula vineri, 6 septembrie 2019, cu mijloacele de transport în comun din municipiu, o vor putea face gratuit dacă citesc o carte în autobuz, troleibuz sau tramvai. Gratuitatea se aplică pe toată durata zilei și numai călătorilor care citesc o carte tipărită.

Cercetătorii USAMV Cluj-Napoca au dezvoltat o aplicație mobilă gratuită pentru afișarea interactivă a distribuției geografice și a riscului reprezentat de căpușe și alte insecte hematofage. Totodată, utilizatorii sunt informați asupra riscului reprezentat de bolile transmise de astfel de insecte.

Porțile celui mai mare festival în aer liber dedicat vinului, gastronomiei, muzicii și culturii se deschid în această dupa masa pentru toți iubitorii de distracție și relaxare, pentru pasionații de vin, dar și pentru cei care doresc să afle secretele acestei licori magice.

Începând din luna septembrie vor fi introduse in Cluj-Napoca noi linii ale transportului public în comun. „Împreună cu Compania de Transport Public am decis de a înființa câteva linii noi de transport public în oraș. Prima linie, pe care o vom implementa începând cu data de 9 septembrie, este o linie nouă, care probabil va avea numărul 53, care va veni de la piața agroalimentară IRA din Mărăști, până în Piața Mihai Viteazu pe un traseu alternativ celui existent astăzi.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro