Maria Juncu, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Iuliu Haţieganu” Cluj (UMF), îmbină tehnologia şi medicina într-un mod care ar putea ajuta mii de copii. Tânăra, alături de Tobias Schlereth care a terminat Facultatea de Automatizări şi Calculatoare în Germania, lucrează la o aplicaţie care să ajute copiii cu strabism. Potrivit unor statistici, 4-5% din copiii născuţi într-un an suferă de strabism. Aplicaţia se numeşte Smarteye şi ar urma să îi scutească pe părinţi şi pe copiii de lungile vizite în cabinetele medicale.
Studenţii care se angajează după absolvire în administraţia publică riscă să aibă parte de joburi lipsite de provocări şi inovaţie, spre deosebire de cei angajaţi în industria racordată la noile tehnologii, arată o analiză a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).