Descriere
Facultatea de Drept Cluj Napoca aparţine Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti. A fost acreditată conform Legii nr. 238 din 2002 şi evaluată instituţional de Consiliul ARACIS cu cel mai înalt calificativ care poate fi acordat unei universităţi în România: GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT. Diplomele de licenţă şi masterat sunt echivalente cu cele ale oricărei instituţii de învăţământ publice sau private, româneşti şi europene.