Fostul premier, Dacian Cioloș, va participa joi, 6 aprilie 2017, la dezbaterea cu tema „Uniunea Europeană post-Brexit și locul României. De la scenarii la realități”, organizată de  Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai.

Noaptea Muzeelor va avea loc în 2017 pe 20 mai. Atunci, muzeele din Romania îşi vor deschide porţile alături de alte câteva mii de instituţii similare din întreaga Europă. Data evenimentului este aleasă de Ministerul Culturii din Franţa şi este preluată de fiecare ţară în parte. Ediţia din acest an va aduce mai multe surprize in toata tara.

Asociația Music Camp International și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) vor organiza un concert susținut de The Lee Trio, împreună cu orchestra și corul Music Camp. Acesta va avea loc în 15 martie, de la 18:00, la Auditorium Maximum UBB. În prima parte a concertului, copiii care au participat anul acesta la o tabără de incluziune vor prezenta lucrări la care au muncit timp de o săptămână alături de profesorii din cadrul Asociației Music Camp International.

Concertul "Al Di Meola World Sinfonia - Music of Di Meola, Piazzolla&Lennon-McCartney" va avea loc la Opera Naţională Română, in data de 13 iunie, de la ora 20:00O legendă a jazz-ului contemporan, Al Di Meola are o carieră impresionată, de peste 40 de ani, clasându-se de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitarişti ai tuturor timpurilor, o performanţă care nu a fost egalată nici până în acest moment. Recunoaşterea internaţională de care se bucură chitaristul este datorată tehniciiunice şi combinaţiilor de jazz cu jazz - fusion american şi cu elemente de rock sau latino. 

Noi ateliere pentru creativii Clujului susţinute de specialişti în fotografie, ceramică, tapiserie, pictură decorativă pe textil, design floral sau bijuterii realizate prin tehnici de wire-bending vor avea loc în perioada martie - mai 2017.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 24 februarie – 19 martie 2017, o expoziție cu vederi fotografice din Dortmund și Cluj-Napoca, intitulată sugestiv „Poșta aeriană”, rezultat al unui proiect de cooperare inițiat între Universitatea TU Dortmund, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca și Centrul Cultural German.

Două comedii trăsnite despre excese, din Belgia, vor fi proiectate la Cinemateca TIFF, joi seara, 9 februarie 2017, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca.

“Tango simfonic. Şi atât”. - Young Famous Orchestra, Analia Selis şi Mariano Castro vor concerta la Cluj-Napoca, în 6 şi 8 februarie 2017. Începând cu ora 19:00, la Auditorium Maximum. Young Famous Orchestra, una dintre cele mai apreciate orchestre din Transilvania, dirijată de tânărul clujean Vlad Agachi, organizează noi concerte de muzică simfonică în oraşul de pe Someş, după ce precedentele au fost primite cu mare căldură de către public.

După două show-uri cu casa închisă în 2015 și 2016, legendarul saxofonist american Kenny Garrett readuce sunetul impecabil de jazz la Cluj-Napoca odată cu turneul de promovare al celui de-al patrulea album: “Do Your Dance”.

Compania independentă de teatru și film Create.Act.Enjoy vă invită la premiera lunii ianuarie: performance-ul SUPRAVIEȚUITOR. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, ora 19, la ScoutHouse (str. Victor Babeș nr. 33, Cluj-Napoca).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.