Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
După ce accesul la public a fost interzis la Biserica Piariștilor din cauză că unele persoane au vărsat cafele și băuturi în biserică, organizatorii au discutat cu reprezentanții lăcașului de cult și au venit cu un set de reguli pentru cei care doresc să vaadă instalația „Museum of the Moon”. Reprezentanții organizației Light On anunță că Museum of the Moon, în cadrul căreia o lună uriașă este expusă în Biserica Piaristă, poate fi vizitat din nou. Totuși, condițiile sunt mult mai stricte.
Într-o societate în care sexualitatea și educația pentru sănătate sexuală sunt subiecte tabu, există, însă, din ce în ce mai multe inițiative care au scopul de a scoate la lumină subiecte pe care oamenii nu le consideră, de obicei, potrivite și de a evidenția importanța deosebită a informării despre noi înșine ca ființe biologice și despre nevoile noastre de bază pentru propria sănătate fizică și psihică. O astfel de inițiativă o reprezintă și Zilele Educației Sexuale, eveniment ajuns la a cincea ediție care va avea loc în zilele de 6 și 7 decembrie 2018, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul UBB (strada Sindicatelor, nr.7, Cluj-Napoca) începând cu ora 10:00.
Cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA, va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanța. Povestea NEVERSEA continuă și în 2019 cu cele mai frumoase apusuri și cu cele mai intense răsărituri la malul Mării Negre, dar și cu experiențe unice și cu artiști în premieră în România. Toate acestea vor fi acompaniate de cei mai frumoși fani. Împreună cu artiști de renume internațional, festivalierii vor descoperi și în acest an diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică dar și atracțiile Mării Negre.
Pe 8 decembrie, la Cinema Victoria, echipa TEDxEroilor aduce conceptul TEDWomen mai aproape de comunitatea clujeană prin conferința TEDxEroilorWomen. Tema din acest an este ”Showing up” și propune discuții în jurul femeilor care se ridică și încep să împingă limitele impuse de societate. Organizatorii susțin că acestea, indiferent de domeniul din care provin sau ce abilități au, pot fi considerate pionieri care produc schimbări reale și semnificative.
Pentru al 5-lea an la rând Transilvania Executive Education oferă burse integrale celor interesați de programul EMBA 100% britanic, oferit de The University of Hull în Cluj-Napoca. Cu ajutorul partenerilor din mediul de business: Banca Transilvania, Electrogrup și SIF Moldova, alături de Biziday.ro și Republica.ro, în calitate de parteneri media, a fost organizată o competiție pentru două burse EMBA, în perioada 31 octombrie – 20 noiembrie. S-au primit peste 80 de aplicații, din care au fost alese cele mai bune. Leda Panaiot și Dan Negrea sunt cei care au câștigat cele două burse oferite de Banca Transilvania, Electrogrup și SIF Moldova, în valoare de 15.000 euro fiecare.
În cadrul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca organizează între 28 noiembrie și 5 decembrie „Festivalul Teatrelor Nationale”. Evenimentul va reuni cele mai bune producții teatrale realizate pe texte exclusiv românești, de către teatrele naționale din România și Republica Moldova.
Între 7 și 16 decembrie, în Piața Muzeului din Cluj-Napoca, Moș Crăciun aduce la Street FOOD Festival Christmas Goodies peste 12 food trucks cu preparate dintre cele mai gustoase, de te lingi pe degete, nu alta. Vom savura preparate cu specific asiatic, mexican, sandwich cu ciolan afumat și varză de la Stradale, confit de mangaliță de la Cimbru, pulled pork de la Meat Busters, supă de ardei copți de la Supă După și lista continuă, dar vă lăsăm pe voi să descoperiți celelalte bunătăți.
Consorțiul Universitaria s-a reunit la București, în perioada 23-25 noiembrie 2018, în cadrul întâlnirilor sale periodice. Desfășurată la Universitatea din București sub semnul apropiatei sărbătoriri a Centenarului Marii Unirii, întâlnirea s-a bucurat de participarea Universității de Stat din Chișinău, cooptată ca membru asociat în cadrul eforturilor de extindere a cooperării în domeniul învățământului superior românesc și al cercetării.
Universitățile membre ale Consorțiului, respectiv Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Vest din Timișoara, evidențiază situarea lor constantă în primele 2-4 % (dintre cele 27.000 de universități din lume) în clasamentele internaționale cu cea mai mare notorietate. Dezbaterile desfășurate pe domeniile: academic, doctorat, internațional, cercetare, relația cu mediul de afaceri, comunicare și relații publice, activitatea studențească, au evidențiat hotărârea universităților de a menține calitatea actului educațional și au formulat sugestii de optimizare.