Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei în România organizează o nouă sesiune de selecţie pentru bursele finanţate de Guvernul Francez.

Rectorul UBB, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop participă vineri, 15 ianuarie 2016, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, prilej cu care va vorbi despre „Identitatea românilor prin latinitate – contribuția autorilor transilvăneni”.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj cere Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să solicite universităţilor o analiză punctuală a cazurilor în care profesorilor din respectivele instituţii au dat recomandări pentru cărţi scrise de deţinuţi. O situaţie centralizată a măsurilor luate de fiecare universitate în parte va fi centralizată şi transmisă până la data de 11 februarie 2016, potrivit Ministerului Educaţiei.

Universitatea Texas din Austin (SUA) va începe din iulie digitalizarea arhivei personale complete a laureatului premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul columbian Gabriel García Márquez cu scopul de a o face publică, a informat marţi instituţia citată de EFE.

Universitatea Babeş-Bolyai ocupă locul 690 în Ranking by Academic Performance (URAP), ediţia 2015 – 2016. Trei universităti româneşti fac parte din categoria B++ (care începe de la locul 504 şi se termină la poziţia 906). UBB ocupă poziţia a doua la nivel naţional, după UPB (Universitatea Politehnică Bucureşti), cu un scor superior UPB la indicatorul Colaborări internaţionale. Scorurile obţinute de cele 3 universităţi din categoria B++ sunt, de altfel, destul de apropiate.

O librărie conceptuală din Japonia, care propune clienţilor o singură carte pe săptămână, a cucerit amatorii de lectură nipon, scrie 7sur7.be.

Oraşele Wroclaw din Polonia şi San Sebastián din Spania sunt capitalele europene ale culturii în acest an.

96 de portrete din cadrul celui mai mediatizat proiect fotografic român la nivel internaţional, „Atlasul frumuseţii”, o iniţiativă a Mihaelei Noroc, au fost postate, la finele anului trecut, pe un cunoscut site mondial de entertainment. Una dintre fotografii surprinde şi portretul unei studente la Arte în Cluj-Napoca. 

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.