Eşti student? Atunci ai un motiv de bucurie. Potrivit unei decizii luate de Guvern, vei beneficia de burse dublate şi transport gratuit cu trenul.
Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei în România organizează o nouă sesiune de selecţie pentru bursele finanţate de Guvernul Francez.
Universitatea Jagiellonă din Cracovia anunţă deschiderea perioadei de înscriere la burse de studii pentru cercetători sau doctoranzi din ţările Europei Centrale şi de Est, din ţările fostei Uniuni Sovietice şi ţările balcanice. Cererile pot fi depuse până la data de 10 septembrie 2015.
În cadrul proiectului „Formarea tinerilor experţi români în domeniul dezvoltării internaţionale”, ARCADIA lansează concursul de propuneri de proiecte de cercetare, în vederea finanţării de vizite de studiu în ţările în curs de dezvoltare cu prioritate în ţările din zona Europei de Est. Programul de burse de studiu se desfăşoară în perioada martie-iulie 2014, iar termenul limită pentru înscrierea în concurs este 4 aprilie 2014. Selecţia este continuă, astfel că recomandăm trimiterea aplicaţiilor cât de curând posibil.