Cea de-a XI-a ediție a proiectului Simularea Parlamentului European este pe cale să înceapă în curând, iar Clujul îi așteaptă cu nerăbdare pe participanții veniți din toată țara, unii dintre ei aflați la a 3-a sau chiar a 4-a ediție. Societatea Studenților Europeniști organizează, în perioada 15-21 aprilie, proiectul național cunoscut sub acronimul SimPE, eveniment de tradiție al organizației, care va reuni sub auspiciile sale tineri interesați de europenistică și pasionați de jocurile politice internaționale.

În perioada 9-13 martie 2015, Societatea Studenților Europeniști (SSE), din cadrul Facultății de Studii Europene, UBB, organizează “Mediul de Afaceri”, un proiect făcut de studenți pentru studenți în care atât organizatorii cât și participanții vor încerca să răspundă la aceeași întrebare: ce facem după facultate?

Simularea Parlamentului European a ajuns la cea de-a șasea ediție și, cu multă mândrie în suflet, așteptăm cu nerăbdare să vedem cum se va desfășura ediția 2014, să ne primim participanții și să le urăm „Bun venit!” speakerilor noștri de seamă.

 

Luni, 7 aprilie, în cadrul primei conferințe a SimPE 2014, vom avea onoarea să îi avem alături pe domnul profesor universitar dr. Vasile Pușcaș, domnul profesor univ. dr. Nicolae Păun și doamna conferențiar univ. dr. Gabriela Ciot, profesori ai Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Dânșii vor deschide discuția cu privire la tema principală a proiectului de anul acesta, și anume Rolul Uniunii Europene ca actor global. Domnilor profesori li se va alătura și doamna profesor universitar dr. Alina Bârgăoanu, rector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, care ne va vorbi și dânsa despre impactul și poziția Uniunii Europene în cadrul politicii la nivel global și care este viitorul acesteia în contextul economic și social actual.

 


Conferința va fi urmată de o sesiune de întrebări din partea audienței pentru stimații noștrii invitați. Aceasta va avea loc la Casa de Cultură a Studenților, Cluj-Napoca, în sala Europa, de la ora 10:30.

 

Pentru mai multe informații și programul integral al proiectului, ne gasiți pe www.simularepe.ro sau pe https://www.facebook.com/SimulareaParlamentuluiEuropean .

 

Vă așteptăm să dăm startul Simulării Parlamentului European, ediția 2014!

SimPE prelungește înscrierile!! Simularea Parlamentului European, aflată la a VI-a ediție, va fi organizată de către Societatea Studenților Europeniști. Acesta este cel mai mare proiect cu temă europeană și va fi organizat în perioada 7-13 aprilie 2014.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.