Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit, la finalul săptămânii trecute, întâlnirea dintre reprezentanții a 17 universități publice din România şi cei ai companiei britanice care elaborează rankingului QS – unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților. Tema discuțiilor a vizat sistemele de evaluare academică (cu detalierea evaluărilor QS), specificul şi caracteristicile universităților world-class, dar și situația şi poziţionarea universităților românești în rankingul QS.

Pe domenii academice largi, UBB este clasificată în Top-500 în două dintre cele 5 domenii utilizate, ocupând poziția 401-450 în domeniul arte&științe umaniste (prima poziție în țară) și poziția 451-500 în domeniul științe sociale&management (fiind, de asemenea, prima la nivel naţional). În celelalte domenii largi – științele vieții-medicină/științele naturii/inginerie&tehnologie-, UBB ocupă poziții internaționale importante prin anumite domenii specifice.

Universitatea Babeș-Bolyai ocupă prima poziție din România în clasamentul global al universităţilor (CWUR World University Rankings), dat publicităţii luni, 28 mai 2018, de Center for World University Rankings (CWUR). Conform clasamentului general, UBB se situează pe poziţia 802 între cele 18.000 de universităţi din întreaga lume analizate şi ierarhizate de CWUR pe baza indicatorilor referitori la calitatea procesului educaţional, inserţia absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă, rezultatele activităţii de cercetare, calitatea, numărul şi impactul publicaţiilor ştiinţifice.


 

Centrul pentru ierarhizarea globală a universităților (CWUR) este o importantă organizație consultativă în domeniul educației universitare, ale cărei clasamente sunt recunoscute pentru gradul ridicat de obiectivitate, transparență și consistență. „Faptul că suntem din nou prima universitate din ţară inclusă în clasament, dar mai mult decât atât, faptul că suntem între primele 1000 de universităţi din lume dintr-un total de 18.000 de instituţii academice evaluate dovedeşte încă o dată nivelul ridicat al calităţii actelor de educaţie şi de cercetare de la Universitatea Babeş-Bolyai. Iată că avem din nou confirmarea gradului ridicat de încredere şi performanţă de care se bucură universitatea noastră, care a reuşit din nou să surclaseze universităţi cu bugete considerabil mai mari decât al nostru”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.

 

UBB şi-a îmbunătăţit constant poziţia din anul 2015, când a apărut pentru prima dată pe locul 987 la nivel internaţional şi pe poziția secundă la nivel naţional, până în anul 2018, an în care a ajuns pe prima poziţie la nivel național și pe poziția 802 la nivel internațional. Această performanţă vine să confirme rezultatele obţinute recent de UBB în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente (prima din România şi pe poziția 162 din 378 de universități incluse), precum şi în clasamentul Times Higher Education–New Europe (prima în țară și pe locul 17 din 53 de universități incluse în clasament).

 

Citeste si:

---> Premiul „Best Product” din cadrul competitiei Innovation Labs 2018 a fost castigat de echipa WakeZ

---> Business Ladies Club dedică luna mai domnilor organizand Gentlemen In Business

Universitatea Babeș-Bolyai ocupă și în acest an prima poziție din România în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente. Conform ierarhizării date recent publicităţii, UBB ocupă poziția 162 din 378 de universități incluse în clasament.

Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Universitatea din București, sunt singurele universități românești care vor intra în U-Multirank, topul internaţional realizat de Comisia Europeană.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.