Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
ING Bank România nu mai asigură servicii la casieriile fizice începând de astăzi, 29 octombrie 2018, termenul fiind stabilit în septembrie. Banca și-a mai anunțat clienții, atât la începutul anului, cât și în vară, că va recurge la această operațiune, dorind să-și transforme toate sucursalele în unități de tipul self-service, în care operațiunile precum cele desfășurate la casierie să fie eliminate, relatează profit.ro.
Pentru deschiderea oficială, planificată în 23 noiembrie, organizatorii Târgului ne pregătesc multe surprize si evenimente. Începând cu anul acesta, pentru fiecare săptămână din cele cinci în care Târgul de Crăciun va fi deschis, organizatorii au stabilit câte o tematică dedicată. Astfel, în prima săptămână, ne vor încânta diverse activități muzicale, în ce-a de-a doua, îl vom aștepta, alături de copilași, pe Moș Crăciun, în cea de-a treia, vom vorbi despre zona culinară, în cea de-a patra, vom pregăti cadouri pentru cei dragi, iar în ultima săptămână, ne vom juca și ne vom uita împreună la filme.
Anul acesta, Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își va deschide porțile în data de 23 noiembrie, sub tema „Unește oamenii, reunește familionul”. Păstrând același format jucăuș și plin de viață, organizatorii ne invită să ne adunăm împreună cu tot familionul în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Cel mai bun mod de a lansa o expoziție dedicată discotecilor comuniste e o seară specială cu muzica de atunci. Expoziția multimedia DISCO BTT – Discotecile Perioadei Comuniste își deschide ușile către publicul din Cluj-Napoca pe 27 octombrie, în cadrul unui eveniment special: o petrecere la granița dintre “înainte” și “înapoi”, cu muzică, dans și Azuga Nepasteurizată.
Geshe Sherab a raspuns afirmativ invitatiei de a tine prelegeri la Cluj in perioada 26-28 Octombrie 2018. CENTRUL BUDIST "WHITE MAHAKALA" (FPMT Study Group) organizeaza cu aceasta ocazie o serie de prelegeri pe tema Compasiunii.
Pelicula Moromeții 2 a fost selecționată la cea de-a 59-a ediție a prestigiosului festival internațional de film de la Salonic (1 – 11 noiembrie 2018), în cadrul secțiunii Balkan Survey, curatoriată de Dimitris Kerkinos. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.
20 companii de pe piața clujeană recrutează și vor oferi câteva sute de locuri de muncă la Târgul de Meserii organizat de Clubul Francofon de Afaceri marți, 30 octombrie, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central. Evenimentul vine într-un moment de criză pentru piața muncii: astăzi, 81% din companiile românești au dificultăți în a găsi forță calificată de muncă, țara noastră fiind pe locul doi în lume la acest capitol, după Japonia cu 89%. Cifrele provin dintr-un studiu Manpower, care arată că meseriașii (în special electricieni, sudori și mecanici) și inginerii (mai ales ingineri chimiști, civili și mecanici) ocupă primele două locuri în topul rolurilor pentru care se găsește greu personalul necesar, fiind urmați de șoferi, îndeosebi șoferi de camioane, curierat, mașini-unelte și transport în comun. Multe din locurile de muncă pentru care cererea este în creștere nu necesită neapărat studii universitare, dar pot fi startul unei cariere cu beneficii importante.
În urma competiției care a avut loc la nivel național privind proiectele de dezvoltare instituțională, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost selectată și a câștigat un proiect în valoare de 1.125.000 euro. Proiectul „Susținerea excelenței în cercetarea din domeniul nanotehnologiilor și materialelor avansate” a fost conceput și susținut în întregime de UTCN și a obținut un punctaj de 86,18 puncte în cadrul competiției, fiind pe locul IV la nivel național în cadrul secțiunii Eco-nanotehnologii și materiale avansate.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri