E vacanță, acasă miroase a sarmale prăjituri, a vin fiert și a veselie. Orice urmă de papetărie sau stres legat de cursuri, proiecte și examene, le-ai îndesat într-un colț cât mai îndepărtat al casei, camerei și minții. Și totuși, după ce trec cele două săptămâni, în care te înfrupți și alea-alea, ești nevoit/ă să te întorci la cruntea realitate: examenele. facultate. cursuri. chestii de învățat.
Dar, există o problemă: dacă vrei să fii bun, trebuie să înveți mai mult decât ce îți oferă facultatea. Și, bineînțeles, e bine să știi din mai multe domenii. Dar, of, înțeleg, nu ai timp. Dar...nu ți-ar plăcea să știi câteva principii din fizică, spre exemplu, ca să nu mai crezi că tot ce zboară se mănâncă? Sau știu și eu, câte ceva despre psihologia umană?
Ştiu, vine sesiunea, iar numai ideea că trebuie să deschizi cele enşpe mii de cursuri, te determină să te aşezi frumos la Laptop sau la PC, să cauţi un serial de 20 de sezoane, şi să le vezi pe toate într-o noapte. Sau de ce nu, să începi să citeşti despre fizică atomică sau despre greaca veche, iar tu eşti la ...geografie, spre exemplu.
De unde ştiu asta? Sunt clarvăzătoare! Am un bol de cristal care îmi va spune totul, înafară de subiectele la examen şi de numerele la Lotto. Ei bine, asta e. Ştiu că titlul nu vă place. Nope, nici mie, dar no, nu puteam să-i zic: "Free sandwiches, everybody", şi pe când colo să vă dau sfaturi de ce ar trebui să faceţi. Păi se poate aşa ceva?
Ei bine, nu garantez că vor merge toate, dacă doar le citeşti şi speri. Dar, dacă le aplici, s-ar putea să funcţioneze. Mai mult ca sigur. Pentru că sunt siiiimple şi utile şi nu-ţi cer să stai în cap sau să rezolvi integrale de gradul fără număr.
V-am "curioşit"? Super tare. Să începem!
Studenţia, pe lângă numărul de examene şi de şeteceri, se numără şi în cât de obosit/ă eşti. Chiar dacă nu ai cursuri de la 9 dimineaţa până seara, de multe ori se întâmplă să nu ai timp de o masă bogată în proteine sau şi mai rău, să dormi bine. În perioada asta mai ales, creierul tău este suprasolicitat de proiecte. Aşadar, ne dorim să venim în ajutorul vostru cu o listă a alimentelor care îţi "încarcă" creierul. Şi nu, cafeaua nu e o opţiune.
Studenţii din mai multe organizaţii din Cluj vor protesta miercuri în centrul oraşului pentru a cere alocarea a 6% din PIB pentru educaţie începând cu anul 2014. Aceştia vor pleca din campusurile universitare şi se vor întâlni în Piaţa Unirii, unde vor cere Guvernului României să respecte Legea Educaţiei Naţionale.
Organizaţiile studenţeşti membre ale ANOSR anunţă că pe 13 noiembrie orele se ţin în stradă.
A trecut deja o lună şi ceva de când a început facultatea, şi ai realizat că e destul de amuzant să mergi la cafele şi la chefuri, dar parcă-parcă ai mai schimba mediul. Parcul Central şi Cetăţuia zici că sună bine, dar parcă-parcă le-ai văzut deja destul. Desigur, şi mall-ul a fost vizitat suficient. Şi zici că ai avea chef de un film, dar nu în camera ta, căci de prea multe ori colegii tăi îşi găsesc alte ocupaţii, ci...la cinema. Dar, nu ai bani. Dar ce-ai zice dacă ţi-aş spune că...nu trebuie să-ţi faci griji?
Când eşti student, te simţi automat descătuşat de orice grijă. Nu îţi mai "suflă" mama în ceafă şi nici tatăl nu îţi mai repetă în continuu să ai grijă, să fii atent/ă. Eşti liber/ă, şi poţi face ce vrei! Însă, ca să reformulez un citat celebru, libertatea vine şi cu multe responsabilităţi. Iar una dintre ele este reprezentată de virusul HPV (virusul papiloma uman).
Probabil că ţi s-a acrit de toate poveştile auzite acasă, legate de bolile cu transmitere sexuală, dar din păcate, acele poveşti sunt reale şi ţi se pot întâmpla şi ţie, dacă nu ai grijă. Înainte de toate, hai să vedem care-i faza cu nenea ăsta scris din trei litere. Pentru început, este unul dintre cele mai raspandite virusuri transmise pe cale sexuală, cu peste 100 de tulpini, dintre care o parte suspecte că ar declanşa cancer cervical, oral, anal si penian. Iui, nu închide fereastra, că e în regulă. Sunt doar suspecte, nu e musai să se întâmple.
Pentru că tuturor ne plac gif-urile, mă gândeam să vă înseninez ziua de ...seara...noaptea de miercuri, şi să...posteeez un articol despreee....MÂNCARE. Ah, pardon, am greşit. Gife. Gif-uri. Jif...etc.
Probabil că şi în liceu erau câţiva colegi pe care-i urai şi-i catalogai în divrse categorii. În facultate, cum sunteţi mai mulţi, se întâmplă...să urăşti mai mulţi oameni şi să fie tipuri mai diversificate. Probabil că există zeci de tipuri, însă eu am ales doar câteva:
Cu toate că există destule beneficii în a fi singură, adică fără prieten (mai mult timp cu nutella, mai mult timp pentru seriale, mai mult timp pentru a visa la cine ştie cine, nu-i nevoie să te epilezi etc), e în regulă să faci o pauză şi să recunoşti că viaţa de "singură şi disponibilă" e destul de...neplăcută, uneori, mai ales atunci când în jurul tău se află doar cupluri enervant de fericită şi o groază de băieţi frumoşi şi singuri, dar care nu-prea-au-chef-să-fie-legaţi.
Mie îmi place să-mi imaginez stuenţii ca fiind un fel de super-eroi neînţeleşi. Adică, în timp ce eroii din copilărie poartă pelerine şi costume mulate sau măşti, aceştia sunt un fel de oameni obişnuiţi, cu puteri nemaipomenite. Pe care, evident şi din păcate, şi le pierd cu timpul. Sau şi le antrenează. Oricum ar fi, sunt atât de obişnuite cu ele, încât ajung să fie foarte modeşti dacă e să le aducă vreodată în discuţie.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri