În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea fantastică NEVERSEA și vor scrie încă o pagină din legendă. Plaja, unde pentru 4 zile și 4 nopți timpul își pierde din puteri, se va transforma într-un loc fantastic, iar participanții vor deveni personaje care vor călători în timp alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plaja NEVERSEA.
Mai sunt doar 9 zile până la cel mai așteptat eveniment muzical de pe o plajă din România, NEVERSEA. Fanii festivalului pot să își realizeze deja Check-in-ul și Top-Up Online, accesând site-ul neversea.com sau direct din aplicația Neversea (Android / iOS). Organizatorii recomandă posesorilor de bilete să aleagă opțiunea de Check In și Top Up Online. Pe lângă faptul că festivalierii se bucură de acces rapid în festival (zonă dedicată de unde se poate ridica brățara) aceștia pot evita și cozile de la Credit Points. Este important de menționat și faptul că Check-in-ul online este GRATUIT, iar cei care își fac din timp Check-in ul Online pot fi printre primii care își ridică brățara de festival. Posesorii biletelor trebuie să completeze cu atenție datele solicitate în formular, apoi să urmeze pașii și să efectueze procesul de Check-in.
UNTOLD și NEVERSEA continuă campania „Romania All Inclusive”. Unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își continuă misiunea de Brand Ambasador al Turismului Românesc și în 2019. Organizatorii celor două festivaluri își doresc să fie în continuare deschizători de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2019.
Mai sunt doar doua săptămâni până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. ATB, Danny Avila, Gianluca Vacchi, Kadebostany, Lucas & Steve, Mahmut Orhan, Matoma, Ofenbach Live și Will Sparks, Delia, Inna, Alex Parker, The Motans sunt artiștii care completează line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, alături de DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.
Campania “Bac de 10” continuă și în acest an! Prin această campanie, aflată deja a la cincea ediție, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA își propun să susțină performanța în educație și să-I premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat. În acest an, cine ia nota 10 la examenul maturității, va primi un abonament gratuit pentru patru zile la ediția aniversară a festivalului UNTOLD.
Pentru prima dată în lume, sunetele muzicii electronice s-au auzit din vârful unei turbine eoliene.DJ-ul Alex Parker, care a fost prezent și pe scena principală a festivalului NEVERSEA în 2018, a mixat de la înălțimea de 100 de metri, de pe o turbină, din cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa. Cele mai intense momente din set-ul DJ-ului, Alex Parker, se pot vedea începând din această seară pe canalul de youtube al NEVERSEA.
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA, revine! Campania se dezvoltă de la an la an, atât în privința numărului de donatori în centrele fixe cât și la caravanele mobile BLOOD NETWORK. Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA lansează cea de-a cincea ediție a campaniei de donare de sânge, care a mobilizat mii de oameni din România. În acest an campania începe mai devreme și se desfășoară în perioada 13 mai-29 iunie în toate centrele de transfuzii din țară. Totodată caravana mobilă va fi prezentă în nouă orașe din România.
NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 1000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.
Cele mai așteptate petreceri din minivacanța de 1 Mai, de la malul Mării Negre vor fi găzduite în acest an de Tujamo, Mahmut Orhan, Aron Chupa și ATB care vor aduce vibe-ul NEVERSEA în două dintre cele mai îndrăgite cluburi, Fratelli Mamaia și Loft Mamaia. Anul acesta festivalul NEVERSEA deschide sezonul estival cu minivacanța de 1 Mai. Petrecerile se vor ține lanț, începând cu data de 26 aprilie, când în clubul Fratelli din Mamaia va concerta TUJAMO, un artist cu foarte mulți fani în România și care a fost prezent atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA. Pe 28 aprilie în LOFT Mamaia, DJ-ul de origine turcă, MAHMUT ORHAN va găzdui una dintre petrecerile de neuitat din cluburile de la malul mării. Acesta va fi urmat, pe 30 aprilie, tot în LOFT Mamaia de ARON CHUPA. Tot pe 30 aprilie, dar de această dată în Fratelli Mamaia, ATB va întreține atmosfera pentru petrecăreții aflați în club. Toți cei care numără zilele până la festivalului NEVERSEA sunt așteptați să-și facă încălzirea pentru cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.
În mai puțin de 4 luni va începe cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. După ce și-au anunțat prezența G-Eazy, Jessie J, Steve Aoki, Afrojack, Lost Frequencies, lista este completată astăzi de Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire, Agents of Time, A Skillz, Deliquent Habbits, Dub Fx și mulți alții.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 282 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri