Bursele sociale sunt de trei ori mai mici decat prevede legea!

Scris de 

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a realizat o analiză în 22 de universităţi din România, iar rezultatul este că bursele sociale sunt de trei ori mai mici decât ar trebui să fie conform legii.

ANOSR spun că universităţile sunt obligate ca, în baza legii liberului acces la informaţii de interes public, să furnizeze date legate de cazurile sociale, însă mai mult de jumătate dintre acestea nu sunt transparente şi ascund informaţii despre abandonul universitar sau măsurile luate de universitate pentru reducerea acestui fenomen.

 

Chiar dacă Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior recomandă ca bursele sociale să fie de 575 de lei în vederea acoperirii costurilor de cazare şi masă, în realitate universităţile alocă în medie 222 de lei pentru o bursă de acest fel.

 

Analizând abandonul universitar pentru promoţia de studenţi care a finalizat studiile în 2013 şi care s-au înmatriculat în 2007 (pentru programele de studii de 6 ani), în 2009 (pentru programele de studii de 4 ani) şi în 2010 (pentru programele de studii de 3 ani), ANOSR a constatat că 39.07% dintre studenţi au abandonat studiile până la momentul în care ar fi trebuit să le finalizeze. Practic, aproape jumătate dintre studenţii din această promoţie care s-au înscris în anul I, au fost nevoiţi să renunţe la studii din varii motive.

 

În urma acestui studiu, studenţii solicită Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru reducerea abandonului universitar şi să întreprindă demersuri pentru a face din sistemul de burse un mecanism eficient, care să sprijine performanţa, dar care să şi ajute studenţii din medii defavorizate să aibă şansa unei educaţii superioare.

 

Printre propunerile concrete enumerate de ANOSR în analiză se numără: creşterea fondului naţional de burse cu 15% pentru creşterea valorii bursei sociale până la valoarea recomandată de către CNFIS, stabilirea unui plafon de minim 30% pentru bursele sociale din fondul total de burse alocat de universităţi, stabilirea unui cuantum minim aferent bursei sociale pe zone de dezvoltare care să acopere cheltuielile de cazare şi mâncare, stabilit de CNFIS şi eliminarea criteriilor de performanţă în vederea acordării burselor sociale, inclusiv obligativitatea de a fi student integralist.

 

Sursa: edu-news.ro

Sursa foto: hongkiat.com

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook