Universitatile competitive vor fi finantate cu prioritate de Minister

Scris de 

Se pare că universitățile de o calitate academică înaltă vor fi cele care vor avea de câștigat, conform ultimelor anunțuri făcute de Ministerul Educaţiei Naţionale. Se vor finanţa cu prioritate universităţile care vor reuşi să fie competitive pe piaţă, a afirmat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, vineri, la Congresul Educaţiei.

"Luni, marţi vor fi trimise către universităţi cifrele de şcolarizare, au fost alocate locuri universităţilor în funcţie de cifrele de şcolarizare, de numărul de studenţi acceptat anul trecut de către universităţi, adică câţi au înmatriculat şi veţi constata că există diferenţe şi la universităţile importante din România, nu sunt diferenţe foarte mari, dar există diferenţe şi aş vrea să dau acest semnal către tot mediul academic românesc - trebuie să adaptăm oferta cerinţei pe piaţa muncii, iar ministerul gradual, începând din acest an, va finanţa în mod prioritar acele universităţi care vor reuşi să fie competitive pe piaţă", a declarat Mihnea Costoiu.

 

El a explicat că faţă de anul trecut nu s-a tăiat din numărul de locuri, ci s-a produs o realocare a acestora. "S-au realocat locurile între universităţile care aduc performanţă şi e şi un semnal pe care îl dau către universităţi de a organiza competiţii de admitere serioase în universităţi pe de o parte şi pe de altă parte să organizeze sistemul educaţional în cele mai bune condiţii, astfel încât să nu mai avem rata de părăsire a universităţilor atât de mare pe de o parte şi să avem admişi în sistemul educaţional oameni de bună calitate", a precizat ministrul delegat.

 

În opinia sa, elevii care nu trec Bacalaureatul nu trebuie obligaţi să urmeze cursuri remediale. "Eu nu cred că trebuie să obligăm, ci să le explicăm tinerilor care sunt avantajele, obligaţia nu mai e un mijloc coercitiv, coerciţia nu e un mijloc de educare, deci eu cred că trebuie să le explicăm. În acest moment avem pregătite aceste cursuri, mai mult decât atât, faţă de anii trecuţi, când aceste cursuri se organizau de către licee sau universităţi separat, acum le realizăm într-un sistem naţional, într-un sistem coordonat, astfel încât toată lumea, în toată ţara, să aibă acces la aceste cursuri", a spus Costoiu. El este de părere că educaţia şi cercetarea au nevoie de stabilitate şi de politici, decizii sustenabile, cu aplicativitate pe termen lung şi mediu, dar aceste politici au nevoie de legitimitate şi aceasta se obţine prin dialog şi consultare. "Singura noastră şansă în orizontul 2014 - 2020 este internaţionalizarea cercetării şi învăţământului superior", crede ministrul delegat.

 

Pe de altă parte fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a spus că sunt probleme privind şcolile din mediul rural, având în vedere că circa 75% dintre elevii care le urmează cursurile nu reuşesc să ia nota 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. "Măsurile urgente se cer în aceste şcoli, măsuri pe care le putem lua, pe care trebuie să le luăm, măsuri în care trebuie să ne gândim şi să fim mai curajoşi în a folosi aceste mijloace electronice extrem de moderne", consideră Andronescu.

 

Potrivit fostului ministru al Educaţiei Liviu Maior, dacă regionalizarea ''va aborda problema învăţământului din România'' se vor îmbunătăţi finanţarea, democratizarea şi calitatea acestuia.

 

Sursa: edumanager.ro

Sursa foto: stiri.tvr.ro

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook