UBB - peste 8500 de locuri bugetate, la nivel licenta si master in 2018

Scris de 

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca scoate la concurs pentru anul universitar 2017-2018 peste 8500 de locuri bugetate, la nivel licenţă şi master. Dintre care, un număr de 4947 de locuri bugetate vor fi destinate absolvenţilor de liceu, peste 9200 de locuri în regim cu taxă şi 2650 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.

 

Din aceste locuri bugetate, 60 sunt locuri speciale alocale pentru candidaţii de etnie romă, 5 sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi, iar alte 128 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara graniţelor ţării.

 

La nivel master, UBB va scoate la concurs peste 3595 de locuri la buget, peste 6600 de locuri cu taxă şi aproximativ 900 de locuri pentru învăţământul cu frecvenţă redusă. Candidaţii pot alege între cele 237 de programe de licenţă, respectiv cele 223 de programe de master. “Este cea mai solicitată universitate din România, pe lângă Universitatea din Bucureşti. Universitatea Babes-Bolyai e cea mai căutată universitate din România, mai ales în ceea ce priveşte încrederea. O diplomă venită de la această universitate e de preferat în comparaţie cu alte diplome. În anul universitar 2007-2008 am avut 55.0000 de studenţi. De atunci, din motive numeroase, universitatea a ajuns la acest nivel la care a ajuns astăzi, circa 42.000 de studenţi, număr care s-a menţinut în ultimii ani. Exigenţa a fost sporită. Suntem prima universitate din România din punct de vedere al clasificărilor internaţionale şi intenţionăm să rămânem aşa. Vrem ca şi admiterea să reflecte realitatea din acest loc”, a spus rectorul UBB, Ioan Aurel Pop.

 

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 12 şi 31 iulie 2017. Pentru admiterea în anul universitar 2017-2018 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor elevilor. Facultăţile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia pentru probele scrise se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi. Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi în parte.

 

“Cred că suntem singura universitate care organizează admitere. Din 2012, noi am cerut ca fiecare facultate să aibă o metodă de verificare. Să nu admitem studenţii doar cu rezultatele de la bacalaureat. Şi în acest an va fi luat rezultatul la bacalaureat, dar pe lângă acest lucru avem şi examen cum este la informatică sau un test de inteligenţă cum este la drept sau cel puţin un eseu trebuie să se prezinte elevul la fiecare specializare din UBB. Legat de taxe, sunt câteva facultăţi care au crescut taxa de admitere şi taxa de şcolarizare, dar nu mai mult de 15%. Avem scutiri pentru anumite specializări, dacă face cineva a doua specializare sau are condiţii speciale”, a spus Soos Anna, prorectorul UBB.

 

Sursa: monitorulcj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook