"Fa ghiozdanul unui copil!" - campanie de ajutorare a copiilor proveniti din familii defavorizate

Scris de 

Doi studenți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj au inițiat o campanie de ajutorare a copiilor proveniți din familii defavorizate.

"Fă ghiozdanul unui copil" este o campanie caritabilă organizată de Loredana Bertișan și Saul Pop, studenți în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism al FSPAC. Mergând pe teren pentru a realiza diferite materiale jurnalistice, aceștia au văzut de-a lungul timpului destule cazuri de familii care nu își permit să-și pregătească așa cum trebuie copiii pentru școală. Având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni până la începerea noului an școlar, cei doi au decis să inițieze proiectul "Fă ghiozdanul unui copil". Campania își propune să mobilizeze comunitatea online, dar nu numai și să umple ghiozdanele a cel puțin 50 de copii. De aproximativ două săptămâni pe pagina de Facebook Art4Education sunt publicate grupuri de copii, iar donatorii nu au întârziat să apară.

"În prima seară în care am publicat prenumele și clasa a șase copii care au nevoie de un ghiozdan am găsit și donatori pentru ei. Nu ne-a venit să credem cât de rapidă a fost mobilizarea. Continuăm să postăm bilețele, deoarece mai avem cel puțin 25 de copii care trebuie ajutați, așadar dacă sunt oameni care vor să facă un ghiozdan, îi așteptăm pe pagina de Facebook Art4Education. Până la urmă copiii sunt viitorul. Cine știe, poate ghiozdanul pe care îl facem astăzi unui copil îl va motiva să devină un medic bun sau un profesor dedicat, oameni de care România are atâta nevoie.”, a declarat Loredana.

 

Prima ediție a avut loc în 2014, atunci când Saul a derulat o campanie caritabilă în prag de Crăciun pentru două fetițe din comuna clujeană Iara. Pe lângă cadouri, în cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu FSPAC, s-au strâns și bani cu care familia respectivă a reușit să construiască fundația unei noi case. "Art4Education este răspunsul nostru pentru ceea ce vedem zilnic. Suntem jurnaliști și amândoi suntem foarte orientați către aria socială, deci nu putem trece nepăsători peste poveștile de viață de care ne lovim mergând pe teren. Unele pot fi schimbate în bine, la inițiativa noastră și cu ajutorul comunității. Eu cred că e important să ne pese, să ne implicăm, să nu fim individualiști”, a spus Saul.

 

Sursa: citynews.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook