Facultatea nu este pentru toata lumea! Numarul studentilor este in scadere

Scris de 

Cifrele arată că în urmă cu patru ani România se lăuda cu aproape 900.000 de tineri admiși la o formă de învățământ superior. Doar o parte au absolvit, însă, iar alții au abandonat pe parcurs. Numărul celor care s-au înscris ulterior la o facultate a început apoi să scadă  constant. Așa că în anul universitar 2012-2013, mai figurau în evidențe 465.000 de studenți.

Motivele pentru care tinerii nu mai sunt deloc atrași de mirajul vieții de student sunt multiple. Dar pentru cei mai mulți dintre ei, facultatea s-a transformat într-un lux pe care nu și-l pot permite. “Este vorba de nivelul de trai, în primul rând. După aceea este vorba de costurile foarte mari pe care le au facultățile pentru studenți și apoi să nu uităm scăderea demografică, care în România s-a accentuat în ultimii 15 ani”, explică economistul clujean Lucian Fanea, scăderea numărului de studenți. 

 

În plus, în ultimii ani tinerii au învățat o lecție importantă. Fără experiență și abilități practice, diploma nu le aduce niciun beneficiu la angajare. “Nu mai contează atât de mult doar diploma. Toată lumea cere experiență. Pur și simplu nu impresionează pe nimeni că tu ai facultăți, master. Degeaba”, susține un tânăr clujean. 

 

Promovabilitatea scăzută la examenul Bacalureat și interesul tot mai crescut pentru școlile profesionale sunt alte posibile cauze pentru scăderea numărului de studenți. La acestea se adaugă și rata ridicată de abandon în timpul studiilor. “La Universitatea Babeș-Bolyai putem vorbi despre un abandon școlar în jur de 40% sau peste 40%. Aceste procente nu sunt un motiv de îngrijorare, doarece abandonul este dat și de un anumit standard de performanță pe care îl impune universitatea”, a declarat Paul Fărcaș, purtător de cuvânt al UBB.

 

Facultatea nici nu este pentru toți și tinerii încearcă să își găsească o meserie care să le aducă un venit bun. “Este vorba de un mit forțat pentru că toată lumea voia să fie cu facultate și asta pentru că așa dădea bine la vremea resectivă. Nu conta ce facultate ai, conta că ești student și absolvent. Dar mulți nu au făcut nimic cu diploma pe care au obținut-o“, este de părere Lucian Fanea.

 

Potrivit statisticilor, doar 22% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani din țara noastră au absolvit o facultate, în timp ce media europeană se ridică la aproape 36%. Cifrele nu sunt tocmai pe placul Comisiei Europene, care cere României să ridice acest nivel cu cel puțin 4 procente în următorii cinci ani.

 

Sursa: citynews.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook