Burse Fulbright pentru studentii absolventi in SUA

Scris de 

Vești excelente pentru studenții absolvenți care visează la studii în străinătate. Ba mai mult decât atât, când spunem străinătate ne referim la teritoriul de peste ocean. Comisia Fulbright Româno-Americană anunță redeschiderea competiției Fulbright Student pentru burse de studiu în Statele Unite ale Americii, în anul academic 2014-2015.

Bursele Fulbright Student se adresează absolvenților români cu studii de licență sau de masterat precum și doctoranzilor, din universități de stat și private acreditate. Aplicanții pot candida pentru burse de masterat sau de cercetare (non-degree) în orice domeniu, cu excepția medicinei clinice. Data limită pentru depunerea candidaturii de concurs este 13 mai 2013.

 

Aplicanții la bursa Fulbright Student trebuie să dețină o diplomă de licență, să cunoască limba engleză și să aibă cetățenie română. Sunt eligibili și studenții în an final de studiu, care vor susține examenul de licență până în septembrie, 2013.

 

La înscrierea în concurs, aplicanții vor depune un formular online, diploma de licență (sau adeverința de la facultate), foi matricole, împreună cu traducerile acestora, și trei scrisori de recomandare. În primele etape ale competiției, diploma/adeverința, foile matricole și traducerile acestora sunt acceptate ca documente scanate, încărcate direct în aplicația de concurs.

 

Bursa acoperă costurile unui an academic, în limitele bugetului alocat, și include transportul internațional, taxele de școlarizare, asigurare de sănătate, un stipendiu lunar și o alocație pentru cărți și materiale educaționale.

 

Candidații care se înscriu în competiție nu trebuie să fie admiși în prealabil într-un program de studiu/cercetare în Statele Unite. Admiterea și afilierea la universitățile americane se derulează ca parte a programului Fulbright Student Award.

 

Rezultatele testelor TOEFL și GRE sau GMAT nu sunt obligatorii la momentul înscrierii în competiție. Finaliștii români nominalizați la bursele Fulbright Student vor beneficia de vouchere pentru susținerea testelor. 

 

Programul Fulbright este cel mai important program de schimburi culturale, științifice și educaționale desfășurat de Statele Unite ale Americii. Comisia Fulbright Româno-Americană administrează acest program și acordă burse de studiu și de cercetare pentru studenți, profesori, cercetători români și americani. În consiliul Director al Comisiei Fulbright sunt prezenți oficiali ai Ambasadei SUA la București, Ministerului Afacerilor Externe, cât și reprezentanți ai mediului de afaceri din România.

 

 

Sursa: studentie.ro

Sursa foto: webpr.ro

 

Rada Bogdan

Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook