Ziua de azi aduce și ea vești foarte bune pentru cei pasionați de IT care au ales, însă, facultatea greșit. Aceștia vor putea deveni specialiști fără o diplomă de absolvire în domeniu la nivel universitar. Astfel, și absolvenții de liceu din Cluj-Napoca au o șansă să devină specialiști IT fără să termine o facultate de profil. Posibilitatea le-ar putea fi oferită de înființarea unei școli postliceale, cu o durată de 9 luni.

Vești excelente pentru studenții absolvenți care visează la studii în străinătate. Ba mai mult decât atât, când spunem străinătate ne referim la teritoriul de peste ocean. Comisia Fulbright Româno-Americană anunță redeschiderea competiției Fulbright Student pentru burse de studiu în Statele Unite ale Americii, în anul academic 2014-2015.

Universitatea Babeș-Bolyai aduce vești noi și o catedră nouă în cadrul mediului universitar românesc. Este vorba despre o catedră unică atât în Cluj, cât și în întreaga țară. Noi provocări pentru studenții pasionați de business, întrucât noua catedră a fost înființată sub egida Facultății de Business.

Se pare că ministrul Mihnea Costoiu consideră că universitățile românești nu fac cunoscute activitățile de cercetare precum ar trebui. Acesta a răspuns la câteva întrebări pe marginea acestei teme. Mediul economic din România nu scoate la competiţie teme de cercetare pentru cel academic, deşi ţara noastră are câteva domenii în care excelează, aşa cum sunt cel al fizicii nucleare sau aplicaţiile din domeniul chimiei, consideră ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook