UNTOLD și NEVERSEA continuă campania „Romania All Inclusive”. Unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, își continuă misiunea de Brand Ambasador al Turismului Românesc și în 2019. Organizatorii celor două festivaluri își doresc să fie în continuare deschizători de drumuri pentru turiștii care vin pentru prima dată în țară și descoperă frumusețile ei prin prisma celor mai așteptate evenimente muzicale ale anului 2019.
Mai sunt doar doua săptămâni până la cel mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja NEVERSEA vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. ATB, Danny Avila, Gianluca Vacchi, Kadebostany, Lucas & Steve, Mahmut Orhan, Matoma, Ofenbach Live și Will Sparks, Delia, Inna, Alex Parker, The Motans sunt artiștii care completează line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, alături de DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.
Legendara trupă Metallica revine la București în turneul Worldwired, într-un concert senzațional ce va avea loc pe 14 august 2019, pe Arena Națională. În deschidere vor cânta trupele Ghost și Bokassa.
Fiecare ediție a festivalului UNTOLD a dezvăluit până acum câte un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei. Legenda spune că doar cei care cred în magie văd cu adevărat lumea și îi înțeleg în totalitate misterele. De-a lungul celor 4 ani de UNTOLD, fanii festivalului au parcurs mai multe probe inițiatice la finalul cărora au reușit să privească lumea diferit. Au trăit aventuri fantastice și, fie că au realizat sau nu, fiecare dintre ei a simțit și a trăit magia, în diverse forme. Anul acesta, odată cu aniversarea a 5 ani de UNTOLD, fanii festivalului vor asista la ceva cu adevărat extraordinar - dezvăluirea unui secret bine păstrat, poarta către o lume a cunoașterii nelimitate. Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm.
În ciuda capriciilor vremii, ediția de majorat a Festivalului Internațional de Film Transilvania a fost sărbătorită cu săli pline, sute de invitați speciali, proiecții cu casa închisă, premiere absolute, concerte și cine-concerte, petreceri memorabile și masterclass-uri de excepție. Cel mai mare eveniment din România dedicat filmului și industriei cinematografice a atras, între 31 mai și 9 iunie, la Cluj, peste 130.000 de participanți. Recordul de bilete vândute stabilit anul trecut a fost menținut: 95.000 de bilete, chiar dacă festivalul a continuat să ofere, și la această ediție, zeci de evenimente la care accesul publicului este liber.
La cea de-a 18-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania lansează prima platformă de streaming ce continuă online experiența de festival: TIFF Unlimited - produs unic atât în România, cât și în rândul festivalurilor din Europa Centrală și de Est. TIFF Unlimited, proiect de anvergură care completează lista inițiativelor propuse anual pentru promovarea cinematografiei românești și internaționale, este o platformă de streaming (VoD) care permite abonaților accesul la filme din selecția festivalului, precum și filme de autor, independente sau premiate, indisponibile pe alte canale. Din 6 iunie, pe unlimited.tiff.ro, cinefilii vor putea viziona filme din selecția TIFF 2019, selecții din anii anteriori, precum și filme premiate din portofoliul companiilor de distribuție din România.
TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalul Internațional de Film Transilvania ce continuă online experiența de festival, aduce la două zile de la lansare o surpriză pentru cinefili. Extrem de apreciat după unica proiecție din cadrul TIFF, la cererea publicului, documentarul Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation) va fi de astăzi disponibil pe unlimited.tiff.ro.
Cele mai bune filme ale ediției și cei mai importanți cineaști ai momentului au fost premiați sâmbătă seară, pe 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca. Filmul Monos, în regia lui Alejandro Landes, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 18-a ediții TIFF. Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supraviețuire, putere și anarhie, și a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de Euro.
Cea de-a cincea ediție a evenimentului organizat de Școala informală de IT, Challenge Accepted - Hackathon 2019 powered by BRD, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile de maraton intens de codare, în perioada 7-9 iunie.
Relaxat, fericit și impresionat de numărul copleșitor de fani care au vrut să-i fie alături în seara de gală, Nicolas Cage s-a aflat, sâmbătă, pe 1 iunie, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, pentru a primi din partea TIFF Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale.
,,Sunt foarte fericit să fiu din nou aici, în România, unde am filmat deja două filme de care sunt mândru. Ambele experiențe au fost minunate și mă bucur să vă spun personal că sunt recunoscător pentru asta.’’. Actorul s-a declarat fascinat de spiritul Transilvaniei și le-a mărturisit celor prezenți că România, cu poveștile ei despre Vlad Țepeș, a avut un efect special asupra imaginației sale. Acesta și-a anunțat intenția de a filma pentru un nou proiect la noi în țară. ,,Voi pune acest trofeu pe noptiera de lângă pat, și când mă voi simți singur la 3 dimineața, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania!’’, a mai adăugat el, înainte de a viziona, împreună cu publicul, Față în față (Face Off), în regia lui John Woo, unul dintre filmele sale preferate.
Superstarul pe care The Guardian îl descria recent ca fiind ,,cel mai important actor al zilelor noastre’’ și-a continuat vizita în România cu un masterclass organizat duminică, la ora prânzului, și cu o baie de mulțime, care le-a oferit fanilor șansa de a se fotografia cu el. Într-un dialog cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, Nicolas Cage a împărtășit publicului detalii din culisele celor mai cunoscute filme din cariera sa. A vorbit despre lucrurile care îl inspiră, despre secretele și tehnicile sale actoricești, despre relația cu Hollywood-ul și despre proiectele sale viitoare.
,,Primul și cel mai mare dar al unui actor este imaginația. Al doilea este capacitatea sa de a-și folosi imaginația și forța de a crede în ea.’’ a subliniat Cage, povestind despre sursele sale de inspirație de-a lungul timpului. Pentru a construi personajul alcoolic din Leaving Las Vegas (r. Mike Figgis), care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor într-ul rol principal, recunoaște că l-a avut în minte pe bețivul familiei, un unchi pe care l-a și angajat consilier pe platou. A recunoscut că nu s-a așteptat niciun moment să primească această distincție și că înainte să accepte proiectul, respins deja de toate casele de producție, agentul său l-a sfătuit să n-o facă. ,,Oricum n-o să câștig niciodată un Oscar’’, și-a zis, și a acceptat. Crede că ideea de a face un film din dorința de a câștiga premii este din start o premisă greșită. Așa a ajuns să joace, în cei peste 40 de ani de carieră, roluri extrem de variate, atât în filme cu bugete gigantice, cât și în producții independente, toate extrem de apreciate de public.
Vizita lui Nicolas Cage la TIFF, posibilă cu sprijinul CEMACON, s-a încheiat, duminică seară, cu prezența starului la Castelul Banffy din Bonțida, unde și-a dorit să introducă unul dintre cele mai recente filme în care joacă rolul principal, Mandy (r. Panos Cosmatos). În următoarele zile, spectatorii TIFF trebuie să se aștepte la multe alte momente și întâlniri speciale cu nume importante ale cinematografiei. Programul festivalului dedică începutul acestei săptămâni evenimentelor care îmbină muzica și filmul. Marți seară, pe 4 iunie, în decorul unic al Arkhai Sculpture Park din satul Vlaha, vom celebra 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival Woodstock. Concertul Oigan plays Dylan va deschide proiecția-eveniment a documentarului Generația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), proaspăt lansat la Tribeca Film Festival din New York. Filmul reia povestea celor 3 zile care urmau să schimbe lumea, coagulând o întreagă generație în jurul ideii de pace și libertate.
Muzica fără frontiere este gata să cucerească publicul și în seara de marți, la concertul legendarul grup muzical francez Les Négresses Vertes. Reuniți după o absență de 18 ani, artiștii care au colaborat, de-a lungul timpului, cu nume mari precum Massive Attack sau Howie B, ajung pentru prima dată în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.
Biletele la toate evenimentele incluse în programul festivalului pot fi achiziționate atât de la casieriile din Cluj-Napoca, cât și prin intermediul aplicației oficiale, disponibilă în App Store și Google Play.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 282 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri