Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreuna cu prof. Rada Flavia Mihalcea, Cetățean de onoare al municipiului, a organizat cea de-a treia ediție a concursului ”Tineri Cercetători în știință și Inginerie”, care își propune recunoașterea tinerilor cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății.

Nici Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca nu se lasa mai prejos cand vine vorba de numar record la admitere (vezi UBB si UMF). 6200 de canditaţi au păşit pragul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), în dorinţa de a deveni studenţi şi de a urma o carieră în inginerie, depăşind astfel cifrele de înscrişi din anii anteriori.

UNTOLD și Bursa de Fericire construiesc primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer.

Concursul de admitere la UMF Cluj a avut loc în data de 26 iulie. Au concurat 1889 de candidaţi din cei 1908 înscrişi, pentru 600 de locuri bugetate și 328 de locuri cu taxă. Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, după sistemul grilă, pentru următoarele programe de studiu:

Universitatea Babeș-Bolyai pune la dispoziția celor care doresc să se cazeze în Cluj-Napoca, în perioada 1 – 10 august 2017, peste 1.100 de locuri în regim hotelier. Locurile sunt situate în căminele proprii ale UBB și au tarife diferite, în funcție de nivelul de confort oferit.

În 2017 toți cei care și-au cumpărat bilete online la festivalul UNTOLD, au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte din procesul de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival.

Studenții şi absolvenţii Universității Babeș-Bolyai care vor să-și dezvolte ideile de afaceri se pot adresa de acum Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti (SAS) a Universităţii Babeş-Bolyai, entitate înfiinţată de studenţi sub egida UBB, pentru crearea unui cadru adecvat de sprijinire, dezvoltare și încurajare a spiritului antreprenorial în rândul studenților și absolvenților, în primii trei ani de la finalizarea studiilor.

Artistul britanic, John Newman se reîntoarce pe scena principală a festivalului UNTOLD. După ce a fost prezent la prima ediție a festivalului, John Newman s-a declarat încântat și nerăbdător să facă parte din line-up-ul UNTOLD 2017.

Asia, un continent vast care pune mare preț pe tradiție și valori spirituale dezvăluie tot mai mult secretele popularității sale. Având o suprafață atât de mare, popoarelor nu le-a fost posibil să aibă o cultură gastronomică omogenă, astfel că s-a divizat în trei zone distincte: sud-vest, nord-est și sud-est.

Aproape 14.500 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru studiile la nivel licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță) în primele 8 zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cifra fiind mai mare decât numărul total de candidați înscriși la sesiunea de admitere din vara anului trecut.


 

În aceeaşi perioadă (12-19 iulie 2017), peste 3.300 de candidați și-au depus dosarele pentru unul dintre locurile oferite de UBB la nivelul programelor de master. În timp ce o parte dintre facultățile Universității Babeș-Bolyai au încheiat deja perioada de înscriere, candidații unora dintre ele mai au la dispoziție două zile pentru a-și depune dosarele, urmând ca rezultatele finale ale concursului de admitere să fie cunoscute până la sfârșitul acestei luni.

 

Perioada de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa: http://admitere.ubbcluj.ro. Absolvenţii de liceu au la dispoziţie aproape 5.000 de locuri bugetate, peste 9.200 de locuri în regim cu taxă și 2.650 de locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă.

 

La rândul lor, absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele peste 3.500 de locuri la buget, peste 6.600 de locuri la taxă și aproximativ 900 de locuri pentru învățământul cu frecvență redusă. Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

 

Citeste si:

---> 9 specializari la nivel de licenta si 5 la nivel de master pentru vorbitorii de limba germana

---> UBB Ofera Locuri De Cazare In Perioada Admiterii

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.