Administraţia din Cluj-Napoca doreşte să crească siguranţa cetăţenilor la trecerile de pieton. Astfel, în şedinţa ordinară a lunii aprilie, consilierii locali din Cluj-Napoca au pe masă un proiect care prevede ca 20 de treceri de pietoni din Cluj-Napoca să fie „iluminate inteligent”.

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, invită toți iubitorii de natură, duminică, 22 aprilie, la o acțiune de ecologizare a traseului deschis turiștilor din Cheile Turzii, Rezervație Naturală de interes național și Sit Natura 2000.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai este în continuare nemulțumită de poziția Ministerului Educației Naționale față de marile universități tradiționale din România, precum și de răspunsul oferit de ministrul Valentin Popa la solicitările formulate de universități. Inițiatorii documentului se declară revoltați de reducerea numărului locurilor bugetate alocate pentru anul universitar 2018-2019, precizând că datele la care s-a apelat pentru a justifica această decizie nu sunt cele reale.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj găzduiește la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), în perioada 17-19 aprilie (a.c.), seminarul „Pionierii urbani: utilizări temporare și dezvoltare locală”. Seminarul face parte din proiectul european EUCANET („European City Agencies Network for citizenship, inclusion, involvement and empowerment of communities through the urban transformation process”) și vizează viitorul fostelor spații industriale dezafectate din Cluj-Napoca și din orașele europene aflate într-o situație similară.

Pe 15 aprilie 2018 publicul clujean a avut parte de un show incendiar, antrenat de echipa talentată de dansatori irlandezi, Lord of the Dance. Spectacolul Lord of the Dance – Dangerous Games s-a bucurat de o audiență numeroasă și de ropote de aplauze din partea publicului prezent.

Zilele Clujului, cel mai mare festival al orașului, caută voluntari pentru ediția a 8-a. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca și se va desfășura în perioada 17-20 mai 2018, în peste 30 de locuri din oraș. Peste 150 de voluntari au contribuit anul trecut la organizarea Zilelor Clujului, aducând și mai multă energie și culoare festivalului.

Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este noul președinte al Academiei Române. Clujeanul a obținut 86 de voturi. Trei academicieni au candidat astăzi la cea mai înaltă poziție a acestui for: Ioan-Aurel Pop, Victor Voicu – președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române și Bogdan Simionescu – vicepreședintele Academiei Române. Pe locul al doilea s-a situat Victor Voicu, cu 56 de voturi.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.

Concerte în premieră, proiecții-eveniment acompaniate de improvizații muzicale live, cine-concerte în Biserici și prezența unor invitați de renume internațional marchează cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie, Cluj-Napoca). Biletele pentru cele mai importante concerte și cine-concerte programate în perioada celui mai mare festival de film din România au fost puse deja în vânzare.

Unul dintre cele mai importante filme-cult ale anilor ’80, Marele albastru (Le grand bleu / The Big Blue, r. Luc Besson), revine în România pe marele ecran din Piața Unirii la aniversarea a 30 de ani de la lansare. Proiecția-eveniment va încheia cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, pe 3 iunie, de la ora 21:45, în prezența actorului Jean-Marc Barr, și va fi dublată în program de prezentarea spectaculosului documentar Omul-delfin (Dolphin Man, 2017) despre povestea legendarului scufundător Jacques Mayol care l-a inspirat pe Besson.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.