Peste 160 de elevi participanți și premiați la olimpiadele naționale și internaționale s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2018. Cel mai mare număr de candidați olimpici a fost înregistrat la Facultatea de Matematică și Informatică, unde numărul lor a ajuns la 103. Dintre aceștia, 19 au fost admiși fără concurs, ca urmare a premiilor şi a menţiunilor obținute la etapele naţionale şi internaţionale ale olimpiadelor la care au participat.
Între 7 și 12 august malul râului Someș se transformă în litoral. Organizatorii promit distracție și relaxare, mai ales că nu vor lipsi elemene specifice: piscine, șezlonguri, jocuri de plajă și de societate, muzica ambientală, concursuri, quiz, ateliere pentru copii, concerte, petreceri, ateliere culinare, food & drinks și, mai ales, aerul de vacanță. RadioVacanța, turnul salvamarului, pozarul, cantina, porumbul fiert, berea, dar mai ales atmosfera de terasă sunt detalii care îi vor ajuta pe clujeni s se simtă „ca la mare”.
Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de scena principală a festivalului UNTOLD dar și de numărul mare de participanți. Cei mai așteptați artiști au fost cei de la THE CHAINSMOKERS, care au ajuns pentru prima dată în România, pe scena principală UNTOLD. În timpul concertului, membrii trupei au îmbrăcat tricoul echipei naționale de fotbal a României.
Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Tiesto, Steve Aoki dar și mulți alții vor urca pe cele 9 scene ale festivalului UNTOLD. În 2018 toți festivalierii au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte a procesului de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival. Fanii festivalului pot accesa aplicația Untold sau site-ul untold.com și se pot înregistra cu o adresa de email pentru completarea procesului de check-in.
Clujul continuă modernizarea, urmărind creșterea mobilității urbane și a calității spațiului public. Ieri a avut loc o nouă dezbatere în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), la clădirea casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.
Primăria Cluj-Napoca propune modernizarea a patru străzi din zona centrală a orașului: spațiu pietonal (public) generos, piste de biciclete și mai mulți arbori plantați. Tocmai din acest motiv a avut loc o dezbatere deschisă în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC). Tema supusă dezbaterii de Primăria Cluj-Napoca a fost reamenajarea străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Pușcariu și Emile Zola.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional al universităților (http://www.shanghairanking.com/Shanghairanking-Subject-Rankings).
Începând cu anul universitar 2018-2019, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai deține o nouă acreditare internațională din partea Association of Chartered Certified Accountans (ACCA).
În data de 29 iulie va începe tabăra interdisciplinară a Fundației Transilvania Trust pentru valorificarea meșteșugurilor tradiționale. Tabăra este organizată în cadrul programului de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, destinat studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, muncitorilor din industria construcțiilor, precum și altora interesați.
Concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj-Napoca a avut loc în data de 25 iulie. Au concurat 1800 de candidaţi pentru 650 de locuri bugetate (626 pentru români, 5 locuri pentru cetățeni de etnie rromă, 19 locuri pentru candidați din mediul rural) și 318 de locuri cu taxă.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri