Una din cele mai mari probleme ale studenților după absolvire este gestionarea banilor. La fiecare pas auzim numai de reduceri, de noi magazine recent deschise, de noi gadget-uri apărute pe piață. În vitrinele magazinelor stau agățate o mulțime de oferte: 30%, 50%, 70%. Dar oare toate aceste lucruri chiar merită să fie cumpărate sau e doar efectul pieței de a te influența să cheltui bani pe obiecte care defapt nu îți sunt necesare?

 

Probabil, mulți dintre voi își doresc sau, cel puțin, visează să ajungă milionari. Poate că partea financiară este pe primul loc pentru orice stundent care termină facultatea. Însă nu foarte mulți se gândesc oare cum își vor gestiona banii astfel încât să îi administreze cât mai bine și mai eficient.  Nu-ți promitem că după ce citești acest articol vei ajunge milionar, însă îți putem garanta că te vei îmbogăți cu o mulțime de cunoștințe în sfera gestionării banilor. Ia aminte la aceste 6 sfaturi, care sperăm că îți vor fi de ajutor pe viitor!

Chiar și cu multe ore de lucru pe timpul verii, se pare că cea mai grea parte dintr-un internship este de a obține unul. Vara este sezonul în care mii de studenti se zbat să își dea seama spre ce carieră se îndreaptă drumul lor și să găsească joburile perfecte pentru perioada verii (exceptând servirea cafelei).

 

Știm cu toții că orice internship va fi merituos odată cu timpul, dar întreg procesul de aplicare poate fi obositor. Dacă ești în vânătoare de internshipuri, ca majoritatea studenților, atunci următoarele situații ți se vor părea familiare:

In perioada 30 martie – 19 aprilie are loc cea de-a 5a editie a evenimentului Angajatori de TOP Virtual, proiect online care reuneste 100 de angajatori din domeniile: IT, Servicii si BPO, FMCG, Inginerie, Bancar si Servicii Financiare, Telecom, Consultanta, Logistica si Transporturi, Auto, Retail, Farma, Turism si Agentii de Recrutare.

 

Cele mai multe companii sunt din Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi, dar vor fi prezente cu standuri virtuale si companii din aproape toate orasele mari ale tarii. Accesul la Angajatori de TOP Virtual este posibil 24h din 24h pana duminica, 19 aprilie, pe www.hipo.ro.  

Specialiștii pieței locurilor de muncă estimează în următorii ani o creștere a numărului interviurilor pentru angajare datorită creșterii joburilor part-time, a scurtării perioadei de angajare și a freelancerilor din ce în ce mai raspândiți. Așadar importanța comunicării eficiente devine din ce în ce mai evidentă.

 

Acest lucru necesită o regândire a modului de organizare a primului interviu cât și acordarea unei mai mari atenții experienței ambelor parți, interviul putand fi organizat ca parte a unui proces de recrutare eficient și corect.

Furnizorul de soluţii software pentru piaţa imobiliară Yardi, par­te a concernului american cu acelaşi nume, va recruta în acest an aproxi­mativ 150 de oameni pentru birourile deţinute în Cluj-Napoca. În prezent, în cele două sedii Yardi din Cluj lucrează peste 500 de specialişti în domenii precum dezvoltare software, analiză de date, marketing, servicii clienţi, jurnalism, analiza sistemelor geografice şi consultanţă. În ultimii doi ani, compania a angajat peste 200 de oameni la Cluj-Napoca.

Azi vom scoate în față un altfel de top, nu al job-urilor, precum v-am obișnuit, ci al internship-urilor. Internship-uri, adică exact chestiile acelea care te pregătesc de viitoarele ore pe care le vei petrece muncind. Cele care îți fardează CV-ul și îl fac să nu arate precum un mare deșert plin de nisip, unde pe ici-colo se mai găsește câte-o tufă înaltă. Unele care, alături de voluntariate, sunt de multe ori neglijate de către tineri. 

Ai fost la un interviu și acum trebuie să aștepți răspunsul. Așteptarea asta poate fi criminală mai ales dacă e jobul visurilor tale. Dacă ești genul care nu are răbdare, află că există unele indicii care îți spun dacă ai fost plăcut/ă și dacă ai șanse să ajungi pe lista scurtă.

Sykes Cluj Napoca este in cautare de tineri talentati pentru postul de Customer Support Representative iar tu poti fi unul dintre ei. Cerintele jobului :

Un studiu realizat recent de echipa Smartdreamers, acolo unde repondenții au fost chiar recrutorii companiilor de top din țară din varii domenii a indicat frazele care atrag cel mai mult atenția într-un CV, ce categorii trebuie adăugate în el și, de asemenea, care elemente impresionează cel mai mult în cadrul unui interviu și ce greșeli ar trebui evitate.

În lista facultăţilor neglijate, dar care reprezintă opţiuni bune de viitor, se află, potrivit unui sondaj realizat de realitatea.net, următoarele specializări: Inginerie mecanică, Inginerie auto, Mecatronică, Agronomie (Ştiinţe agricole), Tehnologia şi Chimia textilelor, Petrol şi Gaze, Chimie alimentară, Logistică industrială, Tehnologie dentară,  Robotică.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.