Turneul național Classic Unlimited de promovare a muzicii clasice în locuri atipice ajunge toamna aceasta în mai multe orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Alba Iulia, iar lista orașelor care vor găzdui concerte e deschisă. Pianistul român stabilit în Germania, Bogdan Vaida, aduce în țară un concept pe care l-a testat deja în Germania și prin care își propune să le arate oamenilor că arta și cultura pot fi descoperite în locurile în care ne trăim viața de zi cu zi.
Celebrul comediant Daniel Sloss se întoarce la Cluj pe 22 octombrie cu un super-show marcat de umorul negru. Excentric, sarcastic, obraznic și autoironic, britanicul te va face să râzi în hohote și să vezi lucrurile dintr-o perspectivă inedită. Evenimentul face parte din turneul european “Daniel Sloss: NOW”.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane va avea loc între între 29 septembrie și 1 octombrie 2017, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Vor mai fi evenimente conexe la Librăria Humanitas și Aula Magna UBB.
Între 21 și 24 septembrie, evenimentul Beer Crafter pregătește 4 zile pline de arome și produse de calitate, degustate în zone de relaxare, destinate să reproducă atmostera festivalurilor de bere internaționale, la care se adaugă ambianța autohtonă. În cele 4 zile de festival, Alee Stadionului va primi peste 40 de mii de iubitori ai berii, gata să încerce preparatele Beer Crafters.
Sala Polivalentă din Cluj găzduieşte meciuri de la campionatul european de baschet (Eurobasket2017), în perioada 1-7 septembrie. Federaţia Romană de Baschet a anunţat lotul de 12 jucători pentru meciurile de la Eurobasket2017: Vlad Moldoveanu (Demir Insaat Buyukcekmece Basket) – căpitan, Andrei Mandache (CSM Oradea, Alexandru Olah (U BT Cluj), Emanuel Cate (Club Basquet Prat), Rolland Torok (U BT Cluj), Cătălin Baciu (Steaua Bucureşti), Nandor Kuti (U BT Cluj), Bogdan Nicolescu (CSM Oradea), Titus Nicoară (BCM U Piteşti), Radu Paliciuc (CSU Sibiu), Cătălin Petrişor (Phoenix Galaţi) şi Octavian Popa Calota (BC Timişoara); antrenorii sunt: Marcel Tenter şi Milorad Perovici.
Sâmbătă, 2 septembrie, ora 20 în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, clujenii sunt invitaţi la operă la concertul de prezentare a Stagiunii 2017-2018. „Vă așteptăm cu cele mai frumoase surprize ale noii stagiuni, prezentate într-o gală excepțională montată în aer liber, în Piața Avram Iancu, unde versatilitatea lirică, spectacolul de culori și lumini, splendoarea costumelor de epocă și montările impresionante, vor crea o seară de neuitat.
Ne vom bucura de minunata incursiune artistică printre partituri celebre ale repertoriului național și universal, din timpuri și de pe tărâmuri apropiate și îndepărtate, în interpretarea soliștilor Lucia Bulucz, Carmen Gurban, Diana Țugui, Ștefania Barz, Iulia Merca, Andrada Ioana Roşu, Cristian Mogoșan, Florin Pop, Geani Brad, Florin Estefan, Fülöp Martin, Cristian Hodrea, Petru Burcă, Simonfi Sandor, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca aflată sub bagheta dirijorului italian David Crescenzi” au transmis reprezentanţii Operei Naţionale Cluj.
Corul Visszhang al Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 21-28 august 2017, festivalul internațional coral VoCE2017 – Silence of Babel, care are ca scop principal comemorarea centenarului Primului Război Mondial. Evenimentul face parte din seria de festivaluri VoCE 2014 -2018 care se organizează, în fiecare vară, în câte o ţară europeană.
În serile de 31 iulie, 1 și 2 august, clujenii sunt încurajați să renunțe la scaune și să își așeze păturile pe iarbă verde, pentru 3 seri de picnic și cinema sub clar de lună, în Parc Iulius Mall din Cluj-Napoca. Caravana Filmelor NexT face a doua oprire la Cluj cu cele mai aplaudate 16 filme scurte de la ultima ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, reunite în trei programe speciale: Scurtmetraje românești pline de imaginație, o seară de Oscar și cele mai iubite filme din selecția NexT 2017.
Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, un vortex tunnel, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi așteaptă pe vizitatori pentru prima oară în Transilvania la primul Muzeu al Iluziilor din România, care va fi deschis din data de 28 iulie şi până în data de 6 august, la Cinema Dacia din Cluj-Napoca.
Music Outdoor Experience, un festival ca o excursie cu prietenii la munte, ajunge la cea de-a 6-a ediție vara aceasta. Evenimentul care a pornit de la o zi de naștere la munte a adus împreună 5.000 de participanți în vara anului 2016 sus pe platoul de la Valea Drăganului, județul Cluj. Festivalul va avea loc în perioada 27 – 30 iulie 2017.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri