Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.
În perioada 22-24 ianuarie, UBB a participat, în al treilea an consecutiv, la Târgul Internaţional de Educaţie de la Budapesta. În cadrul târgului, UBB a făcut parte din categoria universităţilor străine şi pe parcursul a trei zile a oferit celor interesaţi informaţii cu privire la admitere, oferte educaţionale şi viaţa studenţească din Cluj-Napoca. Tot la standul UBB, cei interesaţi au putut afla informaţii legate de evenimentul Cluj-Napoca, Capitală Europeană a Tineretului – 2015.
Prof. univ. dr. Miruna Runcan (Daniela Gologan), directorul departamentului de Teatru, din cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune, din UBB alături de dr. Viorel Nistor, cadru didactic al departamentului de Jurnalism, din FSPAC şi Pr. Prof. univ. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă vor participa la dezbaterea cu titlul ”Limitele libertății de expresie? Consecințele atacului de la Charlie Hebdo”.
Un studiu realizat recent de echipa Smartdreamers, acolo unde repondenții au fost chiar recrutorii companiilor de top din țară din varii domenii a indicat frazele care atrag cel mai mult atenția într-un CV, ce categorii trebuie adăugate în el și, de asemenea, care elemente impresionează cel mai mult în cadrul unui interviu și ce greșeli ar trebui evitate.
Pretty woman, driving down the street…Nina e genul acela de femeie pe care ți-o imaginezi cum, atunci când iese din casă, zâmbește politicos vecinilor pe lângă care trece și urcă elegant în mașină, îndreptându-se ușor spre serviciu. Genul acela de femeie pe care ai lăsa-o oricând să intre de pe o străduță mică pe un aglomerat bulevard, doar că tocurile ei, care se ridică odată cu puternica apăsare a pedalei de accelerație, nu vor da nicio șansă gesturilor tale gentile. Pare un mix perfect între eleganță și îndrăzneală, între gingășie și siguranță. E femeie în industria auto și îți lasă impresia că poate da cu ușurință de pereți cu orice fel de preconcepții legate de asta.
În lista facultăţilor neglijate, dar care reprezintă opţiuni bune de viitor, se află, potrivit unui sondaj realizat de realitatea.net, următoarele specializări: Inginerie mecanică, Inginerie auto, Mecatronică, Agronomie (Ştiinţe agricole), Tehnologia şi Chimia textilelor, Petrol şi Gaze, Chimie alimentară, Logistică industrială, Tehnologie dentară, Robotică.
A început sesiunea... Fac pariu că mulți dintre voi ar face orice altceva decât să învețe, așa că eu vă sar în ajutor și v-am pregătit un articol interesat care vă va pune pe gânduri. În continuare vă voi prezenta alternative dacă nu veți lua examenele în această sesiune epuizantă; vă voi prezenta cursuri ciudate și neobișnuite care sunt predate în lumea asta mare:
În cadrul unei ceremonii care a avut loc azi, 19 ianuarie 2015, de la ora 13.00, în Aula Magna, Universitatea Babeş-Bolyai a acordat o serie de premii şi granturi pentru realizările diferitelor cadre universitare, în vederea revigorării activităţii de cercetare ştiinţifică din anul 2014.
România va avea, de anul acesta, un top al universităţilor. Ministerul Educaţiei lucrează în această perioadă la un astfel de clasament. Acesta se doreşte a fi util atât pentru studenţi, cât şi pentru viitorii lor angajatori. Vizaţi sunt şi studenţii din străinătate care vor să studieze la noi.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri