Heading for the Future este evenimentul care lansează tinerii în carieră! Între 31 octombrie și 29 noiembrie, AIESEC în Cluj-Napoca va desfășura proiectul care îți dă libertatea de a-ți explora viitoarea carieră, și prin care poți să descoperi noi skill-uri și să-ți crești network-ul în doar patru săptămâni. Acesta este destinat în special studenților, dar și tinerilor profesioniști, care caută să-și ducă cariera la un alt nivel.
Vara este, pentru mulți studenți, o perioadă de relaxare și distracție. Însă, în afară de odihnă și timpul petrecut cu prietenii și familia, aceasta poate fi și o ocazie excelentă pentru dezvoltarea personală și profesională. Dacă ești student și te întrebi ce ai putea face vara aceasta pentru a o valorifica la maximum, iată câteva sugestii care te pot ajuta să îți petreci timpul într-un mod productiv și plăcut.
O echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a abordat problema fenomenului de bullying într-un studiu care încearcă să răspundă la întrebarea „ De ce apare bullying-ul?”. Studiul a inclus aproximativ 500 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani și a încercat să investigheze dacă modul negativ şi distorsionat în care tinerii gândesc, interpretează şi dau sens situaţiilor de viaţă – cunoscut în psihologie sub numele de gânduri automate negative – reprezintă vehiculul prin care calitatea ataşamentului se asociază cu frecvenţa implicării în agresivitate şi victimizare prin bullying. Adolescenţii au completat un set de chestionare prin care s-a evaluat frecvenţa situaţiilor de bullying în care au fost implicaţi în ultimul an şcolar, calitatea ataşamentului faţă de părinți şi prieteni, precum şi gândurile automate negative.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a început în luna septembrie 2018 implementarea proiectului cu titlul Consiliere-Practică-Motivare-avantaje pentru angajare! (POCU 107913). Obiectivul proiectului este facilitarea tranziției de la educație la viața activă pentru 250 de studenți din cadrul Facultăților de Geografie, Educație Fizică și Sport, respectiv Știința și Ingineria Mediului.
Te gândești să faci ceva extra, pe lângă cursuri și învățat toată ziua? O activitate extracuriculară perfectă pentru orice student este înscrierea într-o organizație studențească. Articolul de față îți propune să îți prezinte câteva opțiuni dacă ești student UBB:
Studenții anului 3 din cadrul Facultății De Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai urmează, din primul semestru al acestui an universitar, un curs de Project Management inițiat, în premieră în România, de UBB, AROBS Transilvania Software şi Fortech.
Canalul american HBO a confirmat că fanii vor trebui să aştepte anul 2019 pentru a cunoaşte deznodământul celebrei saga de fantasy medieval – Game of Thrones. Anunţul a fost primit favorabil de presă de specialitate, plecând de la ideea că această pauză de mai multe luni – cel de al şaptelea sezon a fost difuzat începând cu jumătatea lunii iulie 2017 – va permite producerea unor ultime episoade de mai bună calitate.
Universitatea Babeș-Bolyai organizează în perioada 23 octombrie 2017 – 2 februarie 2018 un nou program acreditat de pregătire postuniversitară: „Explorarea și vizualizarea datelor complexe.”
În cadrul programului, cursanții vor urma disciplinele: Baze de date și business intelligence, Limbaje de interogare structurate și Visual Basics pentru aplicații, Bazele statisticii și Dashboard-uri digitale și vizualizare de date. Credite oferite: 14 ETC.
Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, cu organizațiile studențesti EMSA (English Medical Student Association) și CMC (Corporation Médecine de Cluj), cu Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca, organizează în perioada 25-27 septembrie a treia ediție a Seminarului de integrare a studenților internaționali de la secțiile engleză și franceză.
Programul educaţional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către oamenii de bine care cred în educaţie şi într-un viitor mai bun pentru copiii din centre de plasament! Prin 3 ore pe săptămână voluntarii le pot oferi copiilor şansa de a învăţa matematica, de a trece examenul de bacalaureat, de a iubi engleza, de a-şi cunoaşte oraşul sau de a vedea primul film la cinema.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri