Școlile din 5 comunități rurale din județul Cluj pot deveni co-organizatorii taberei de vară ȘCOALA cu scLIPICI lansată de Fundația Noi Orizonturi în parteneriat cu PEPCO România. ȘCOALA cu scLipici este un model de activitate de învățare estivală pe care școlile o pot oferi copiilor din ciclul primar care nu au ocazia să plece într-o tabără, să călătorească în vacanță cu părinții și să învețe din cele văzute în cursul acestor călătorii, care nu citesc sau nu sunt stimulați să se dezvolte.
În data de 29 iulie va începe tabăra interdisciplinară a Fundației Transilvania Trust pentru valorificarea meșteșugurilor tradiționale. Tabăra este organizată în cadrul programului de specializare în reabilitarea patrimoniului construit, destinat studenților arhitecți, ingineri constructori, peisagiști, arheologi, istorici de artă, muncitorilor din industria construcțiilor, precum și altora interesați.
Centrul de Carieră al Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu BCR, organizează Școală de vară „Școala de bani” centrată pe ce înseamna banii (cum se fac, cum se cheltuie, cum se înmulțesc etc). Școala de vară va avea loc în perioada 9 – 11 iulie 2018, la centrul Arcalia al UBB. Evenimentul va aduce împreună traineri interni BCR și psihologi de la Centrul de Carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri. În cadrul evenimentului vor avea loc jocuri și exerciții de autocunoaștere, activități practice, vizite în companii mari și mici și discuții cu antreprenori de succes.
Un start de compediu” how to” pentru cei care visează să lucreze în industria de comunicare.