Fumatul la narghilea este un obicei tot mai popular în rândul tinerilor, însă multe persoane cred în mod eronat că acest tip de fumat este mai puţin nociv pentru sănătate decât ţigările tradiţionale.
Toţi oamenii au momente când realizează că nu sunt tocmai cei mai buni prieteni din lume şi atunci se întreabă „Ce pot să fac pentru a deveni un prieten mai bun?” Fie că relaţia ta cu vechii prieteni s-a răcit şi vrei să reiei legăturile, fie că ai prieteni noi şi vrei să deveniţi mai apropiaţi, există câteva sfaturi venite din partea oamenilor de ştiinţă care te-ar putea ajuta.
Erasmus poate fi o experiență minunată pentru oricine, dar poate la fel de bine să fie și foarte stresant. Este, fără îndoială, una dintre cele mai bune invenții pentru viitorul studenților și oricine a beneficiat deja de acest program ne va da dreptate. Pentru mulți dintre studenți, va fi prima dată când vor părăsi țara pentru o perioadă atât de lungă de timp și mai ales, pentru prima dată când vor trebui să-și ia viața în mâini și să se descurce pe cont propriu. Erasmus va fi sau a fost momentul când te-ai trezit buimac în fața maturității și toată lumea se așteaptă să te comporți ca atare. Tocmai datorită acestor schimbări radicale prin care vei trece, Campuscluj.ro s-a hotărât să-ți ofere câteva sfaturi pentru ca această experiență să fie de neuitat.
Începem săptămâna cu vești extraordinare pentru tinerii antreprenori. Aproape 400 de tineri s-au înscris în prima săptămână de la lansare în programul guvernamental pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători cu vârsta de până la 35 de ani. Tinerii pot obţine de la Guvern fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro, dar şi credite garantate de stat de până la 80.000 de euro, echivalent în lei.
Un interviu este întodeauna un motiv pentru ca emoțiile și stresul să te coplșească. Însă există câțiva pași pe care ai putea să-i urmezi și care îți vor garanta succesul pentru orice interviu de job la care vei participa. Pregătirea pentru un interviu de job implică acești pași care însă, odată bifați, te aduc mai aproape de obținerea acelui loc de muncă pe care ți-l dorești. Cum te pregătești, așadar, pentru a face față cu brio chiar și celui mai dificil interviu din carieră? Campuscluj.ro îți dă câteva indicii.
Dragi studenți, poate că nu serviciul este cea mai mare bucurie a zilei, dar este foarte important ca și noi să încercăm să ne facem viața mai frumoasă. Atmosfera de lucru are o influență mai mare decât ai putea crede asupra productivității și performanței la locul de muncă. Dacă îți dorești să contribui la crearea unui ambient plăcut la job, iată ce ai putea face!
Dragi studenți, se pare că mult iubitul nostru oraș Cluj-Napoca ne datorează destul de multe. Fără cei peste 80.000 de studenți, Clujul nu ar semăna deloc cu ceea ce este acum. Ar fi un oraș sterp, fără culoare și mult mai sărac. O analiză Ziar de Cluj relevă faptul că numărul studenților s-a triplat cel puțin, în ultimii 20 de ani. De la un maxim de peste 100.000 de tineri studenți, am ajuns la o medie de 80.000. Ce înseamnă aceasta? Un venit anual de 400 de milioane de euro, bani care intră în vistieria universităților, în conturile companiilor de servicii ori în firmele de IT. Un câștig real, palpabil pentru Cluj. Totuși, analiștii mai arată că ce e mult nu e neapărat și de calitate: în ultimii ani, masa studenților mediocri s-a îngroșat substanțial.
Săptămâna debutează cu vești noi pentru cei care doresc să se înscrie la o altă facultate din toamnă. Se anunță schimbări în privința criteriilor de admitere. Ministerul Educaţiei a decis să schimbe din nou metoda de admitere la facultate pentru anul acesta, revenind la posibilitatea universităţilor de a-şi alege viitorii studenţi şi pe baza mediilor obţinute în liceu, considerate irelevante de conducerea ministerului din 2012, deci nu doar a notelor de la Bac. Decizia finală rămâne însă la nivelul universităţilor.
Când ți-ai ales domeniul de studii la facultate, ai luat în calcul mai degrabă pasiunile tale, fără să te gândești în mod prioritar la măsura în care ți se potrivește cariera pe care o vei îmbrățișa. Un job potrivit pentru tine este cel care îți solicită aptitudinile native, care nu sunt întotdeauna ușor de identificat la timp. Cariera în care te vei regăsi cel mai bine poate să aibă sau nu legătură cu studiile absolvite în facultate. Cel mai important este să îți depistezi talentele profesionale și să le speculezi în cadrul unui job potrivit, compatibil cu pasiunile tale. Iată cum poți să găsești drumul profesional care să te împlinească!
Aspectul financiar este mai mereu o problemă. Iar de data aceasta, soluția propusă vizează o departajare ce pune calitatea pe primul loc. Consorţiul “Universitaria”, care reuneşte unele dintre cele mai importante cinci universităţi din ţară, cere Ministerului Educaţiei ca fondurile primite de unităţile de învăţământ superior să se facă în funcţie de importanţa acestora şi de calitatea actului educaţional.