Festivalului Internațional de Carte Transilvania a debutat ieri, 3 octombrie, cu Marșul Lecturii, acesta fiind evenimentul de deschidere oficială a manifestației. Sute de clujeni pasionați de literatură au luat mărșăluit de la statuia corifeilor Școlii Ardelene, din fața Universității Babeș Bolyai, în drum spre Piața Unirii, scandând sloganul: „Clujul citește!”.

Rectorii celor mai mari universităţi din România au lansat un apel la respectarea prevederilor Legii nr. 85 / 2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011. Principalele probleme semnalate în cadrul petiţiei online lansate se referă la subminarea autonomiei universitare şi transferul efortului bugetar către veniturile proprii ale universităților, afectând astfel mai ales universităţile mai performante sub aspectul managementului academic (ex. care au generat resurse financiare proprii).

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cere guvernanţilor dublarea subvenţiilor pentru cămine şi cantine aşa cum au promis în campania electorală. Studenţii vor ca din 2018, suma alocată pentru cămine şi cantine să fie de 1246 lei pentru fiecare student bugetat.

Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca,  în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, cu organizațiile studențesti EMSA (English Medical Student Association) și CMC (Corporation Médecine de Cluj), cu Ambasada Franței în România și Institutul Francez din Cluj-Napoca, organizează în perioada 25-27 septembrie a treia ediție a Seminarului de integrare a studenților internaționali de la secțiile engleză și franceză.

Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu, a declarat, în deschiderea noului an şcolar, că aproximativ 270 de olimpici pot beneficia de burse de până la 3.500 de euro pe an dacă studiază la universităţile din România, banii urmând să ajungă la ei, cel mai probabil, în mai multe tranşe.

În momentul de față, piața imobiliară din țară este în continuă ascendență, dintre cele mai remarcabile orașe în care prețurile cresc constant ieșind în evidență Clujul. Se pare că acesta conduce topul scumpirilor în acest an, atingând un procent mai mare cu până la 10% comparativ cu anul anterior. Pentru un metru pătrat prețul atinge și suma de 1.000 euro, în cartierele de renume depășindu-le chiar cu ușurință.

Centrul Regional de Transfuzie din Cluj-Napoca se afla intr-o criza de sange. Daca vrei sa faci o fapta buna, Centrul de Transfuzii te asteapta cu bonuri de masa si o zi libera de la servici. În România, donarea de sânge este anonimă, voluntară şi neremunerata, iar aceasta constă în recoltarea de sânge sau componente sanguine de la un donator, indiferent de metodă de recoltare utilizată.

Pentru că de cele mai multe ori metodele tradiţionale şi rigide de a învăţa o limbă străină nu s-au dovedit eficiente, AIESEC, cea mai mare organizaţie de tineri din întreaga lume, vine a doua oară cu un proiect interesant în Cluj-Napoca: Teaching Romanian Youth. Cum s-au convins că oamenii sunt cei care inspiră, prin poveşti şi experienţe, cei care creează valori şi viziuni, membrii organizaţiei au dezvoltat un proiect care se bazează pe educaţia de calitate şi care aduce în România profesori internaţionali. Autenticitatea, asimilarea corectă a pronunţiei şi a accentului sau explorarea culturilor ca facilitator al procesului cognitiv sunt numai câteva dintre avantajele învăţării unei limbi străine cu un nativ.

Organizatorii ”Hacking Health Romania” au început înscrierile la cel mai important hackathon pe teme de sănătate din Europa Centrală şi de Sud-Est. Începând din această lună, specialiştii IT care doresc să îşi prezinte ideile inovatoare, ce pot avea un impact pozitiv asupra sistemului medical din România, au la dispoziţie un formular de înscriere pe site-ul oficial al evenimentului.

Tinerii în varstă de cel puțin 16 ani vor putea participa, cat de curand, la programe de internship platite la firme private sau de stat, pentru o perioada care sa nu depăseasca 6 luni. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbatut si aprobat in procedura de urgenta.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.